IEȘIREA DIN IAD (VI)

15.

Am ajuns în Purgatoriu:

”Lăsați orice speranță, voi cei ce intrați aici!”

Satan sau Lucifer în Hades sau Sheol

În Focurile Gheenei sau Gey Hinom

Am fost lovit cu-n bici!

Nu am simțit nimic

Nu aveam trup, doar suflet

și el nemângâiat

de când hoția morții

m-a ridicat din pat.

mi-a prezentat un drac școlile lor înalte

în care-a precizat că poți să-ți iubești sora

tentantă, păcătoasă

din care s-a născut Sodoma și Gomora

e plin de libertatea de-a face toți ce vor

nimic nu-i interzis ce duce la omor

e lumea fără legi și legea celui tare

ce n-are Dumnezeu, doar moartea-n el o are

speranța în cazan se fierbe cu dezmățul

și din fărădelegi se face-aici ospățul

miros înecăcios de sulf și de catran

de smoală-nfierbântată, păstrată la borcan

e plin subsolul lumii, Tărâmul Necurat

de suflete mâncate de tot ce e păcat

și arse-n focul Gheenei, în Valea lui Hinom

distrugerea eternă îl termină ca om

și toate astea sunt pedepse pentru cei

ce și-au distrus și viața și s-au distrus și ei

cu fapte de rușine, în Hades adulate

de diavolii ce-și fac averea din păcate.

Mă opresc și ascult. Nu aud, căci sunt mort

Mă opresc și privesc. Nici nu văd, căci sunt mort

Îmi aduc aminte: misterul morții a fost dezlegat

În ”Secretele lui Levendal” am citit alergat

Cele zece țineri de minte, să nu mor ne-nvățat:

și eu mi-am văzut trupul întins

de deasupra, ca dintr-o dronă

și camera în care am murit

cu date precise, de la tablouri la bonă

eram  furios și surprins

pe modul în care totul s-a terminat

pe când eu mă gândisem

la ceva mult mai stilat

cu dictatul ultimei fraze

ce avea să se adauge gândirii eterne

nu doar să fie un fâsâit de gaze.

Am văzut o lumină. În depărtare

cum ar fi orizontul de sub care răsare

și m-am dus înspre ea trecând de-a dreptul

pe uscat și pe mare pășind, cred, cu dreptul

cu iubire și pace, cu liniște în suflet

ajungeam ”acasă”, chiar dacă-n colet

am fost întâmpinat de spiritele multe

ale celor care-au murit cu mult înainte

m-au îmbrățișat, făcându-mă de-al lor

vindecându-mă de viața din care cobor

într-un spațiu imens, cu pereți nevăzuți

am fost pus ca simt ce simt ceilalți desculți

eram la vindecare, un anamnesis care

îmi pune viața-n ochi,  un clip în derulare

atunci aș fi putut să cer să îmi revin

poemul despre morți măcar să îl termin

dar nu știu cum, am ezitat și-am mers

să scriu în astă lume doar un vers

de fapt l-am scris pe cer cu norii tăi

să-l vezi și să-ți dai seama că-amândoi

mai facem împreună doi:

”Voi renaște din neunde pentru noi!”

ADI CRISTI