Breaking News

Cetățenii care nu respectă recomandările autorităților cu privire la COVID-19 ar putea fi sancționați

Chişinău, 9 mar. /MOLDPRES/. Cetățenii suspecți de Coronavirus și care nu respectă condițiile impuse de autorități ar putea fi sancționați. Anunțul a fost făcut astăzi de către șeful statului Igor Dodon, care a spus că va solicita Executivului să vină cu modificări ale legislației în acest sens, comunică MOLDPRES.

Potrivit lui Dodon, cetățenii care vin din zonele afectate și nu spun sau nu completează corect fișele și nu răspund la solicitările autoritățile, trebuie să fie amendați sau chiar trași la răspundere penală. ”Situația extraordinară necesită măsuri extraordinare. Toate persoanele care prin comportamentul lor iresponsabil pun în pericol sănătatea cetățenilor vor răspunde”, a opinat Dodon.

Șeful statului a specificat că este prematur să se examineze interzicerea zborurilor din zonele afectate de Coronavirus. Însă, dacă România va interzice toate zborurile din Italia sau alte țări cu focare, tranzitul prin Moldova ar putea fi permis doar pentru cetățenii moldoveni.

Dodon a menționat că potrivit recomandărilor OMS încă nu se va purcede la închiderea grădinițelor și școlilor, deoarece a fost înregistrat doar un caz de COVID-19. El a cerut cetățenilor să dea dovadă de responsabilitate și să contribuie la limitarea răspândirii virusului.