Breaking News

Cutremur cu magnitudinea 3,2 grade pe scara Richter în Muntenia

Un cutremur cu magnitudinea 3,2 grade pe scara Richter s-a produs, luni, la ora locală 10:16, în Muntenia, judeţul Prahova, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Cutremurul a avut loc la adâncimea de 11 kilometri şi s-a produs la 20 km vest de Ploieşti şi 69 km nord de Bucureşti.

În această lună, în România au avut loc în total opt cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 4,3 pe scara Richter.

Cel mai semnificativ seism din acest an s-a produs în data de 31 ianuarie, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 121 km, şi a avut o magnitudine de 5,2 pe Richter. Cutremurul a fost simţit şi la Bucureşti. AGERPRES