Breaking News

Marcel Vela: România are capacitatea financiară de a asigura suficiente spaţii de carantină pentru bolnavi

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, luni, că România are capacitatea financiară de a asigura suficiente spaţii de carantină pentru bolnavi, chiar şi prin închirierea acestora.

„Avem capacitatea financiară chiar să închiriem spaţii care să respecte condiţiile pentru a asigura carantina pentru cei bolnavi. Nu există această situaţie probabilă încât să nu putem face faţă unor cazuri suplimentare”, a spus Vela, într-o conferinţă de presă, la finalul şedinţei Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.

Acesta a făcut un apel către cetăţeni „să nu pună presiune pe punctele de trecere a frontierei”, precizând că cei care vin din zonele afectate de coronavirus vor intra direct în carantină.

„Atragem atenţia şi facem un apel la cetăţeni să nu pună presiune pe punctele de trecere a frontierei. Dacă ştiu că au simptome sau vin din zone fierbinţi, să ştie foarte clar că intră în carantină, nu vin acasă, în România, şi se plimbă cum doresc prin comunităţile lor”, a afirmat Marcel Vela.

Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, la care au participat ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătăţii, Victor Costache, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode şi şeful DSU, Raed Arafat, a fost convocat duminică seara la sediul Ministerului Afacerilor Interne. AGERPRES