Pro România propune un set de zece măsuri care trebuie implementate imediat, în contextul situaţiei create de noul coronavirus

Pro România propune tuturor partidelor politice, Guvernului, preşedintelui ţării, instituţiilor publice un set de zece măsuri care trebuie implementate imediat, în contextul situaţiei create de noul coronavirus, printre care se numără un vot favorabil dat Guvernului Cîţu, interzicerea exportului de medicamente şi amânarea alegerilor locale.

„Joi, când se stabileşte votul, este esenţial să avem un Guvern cu puteri depline, dacă va fi un guvern condus de domnul Cîţu, care a fost deja nominalizat, sigur se pot face propuneri mult mai bune, dar important este să avem acest Guvern imediat. Trebuie să lăsăm deoparte orice calcul electoral şi joi să votăm toţi un guvern cu puteri depline care să aibă ca mandat măsurile pentru limitarea efectelor acestei crize. Nimic altceva nu este mai important în acest moment şi nimic altceva nu contează decât să avem un guvern care să lupte zi de zi cu epidemia şi efectele sale”, a declarat, luni, liderul formaţiunii, Victor Ponta.

Pro România mai propune suspendarea cursurilor şcolare la nivelul întregii ţări până la sfârşitul lunii martie. „Am copii, cu toţii avem copii, nu e normal să-i trimitem la şcoală cu gândul că vin bolnavi, nu e normal să stăm cu frică. Nu va fi sfârşitul lumii dacă până la sfârşitul lunii martie (…) copiii nu merg la şcoală”, a adăugat Ponta.

Ponta mai cere ca, printr-o ordonanţă dată de noul Guvern sau prin proiect de lege, să fie stabilit imediat un regim legal prin care unul dintre părinţi să aibă dreptul să stea acasă, fie că lucrează la o instituţie publică, fie la o instituţie privată. „Nu se prăbuşesc instituţiile sau firmele private dacă unul dintre părinţi stă acasă cu copiii în această perioadă, ba dimpotrivă putem limita în acest fel răspândirea epidemiei”, a arătat Ponta.

„Vreau să propunem o strategie pentru transportul în comun. (…) Va fi imposibil să combatem epidemia atât timp cât sute de bucureşteni stau înghesuiţi într-un vagon de metrou. (…) În situaţii excepţionale trebuie să luăm măsuri excepţionale şi aşteptăm o propunere de limitare drastică a transportului în comun în această perioadă”, a mai spus liderul Pro România, adăugând că trebuie aplicată şi legea care prevede telemunca în situaţiile unde este posibil acest lucru.

Pro România mai propune şi interzicerea exportului de medicamente.

„Propunem ca imediat Guvernul să interzică exportul de medicamente. Germania, de exemplu, cu o economie şi un sistem de sănătate mult mai avansat decât România, a luat deja această măsură, cu atât mai mult trebuie să o facem noi. (…) Nu suntem în situaţia în care să mai exportăm medicamente. (…) Cerem Guvernului să aplice recomandarea Comisiei Europene făcută recent, ca toate cheltuielile pentru sănătate să fie deduse din modul în care se calculează deficitul”, a adăugat liderul Pro România.

El a mai spus că trebuie demarat imediat proiectul de lege pentru amânarea alegerilor locale.

„Participăm la întâlnirea deja convocată la Guvern cu toate partidele politice şi trebuie să demarăm imediat proiectul de lege pentru amânarea alegerilor locale şi organizarea lor împreună cu alegerile parlamentare în luna septembrie. Nu mă interesează calculele politice. Cred că sănătatea noastră este mai importantă”, a mai susţinut Ponta.

„Fac apel preşedintelui, Guvernului aşa cum este interimar, sper de joi cu puteri depline, Parlamentului, să lase încăpăţânarea, calculele politice şi să adopte aceste 10 măsuri”, a transmis Ponta, într-un mesaj video pe Facebook. AGERPRES