Vasilescu: Banii sunt cei mai periculoşi când este vorba de răspândirea unei molime

Banii sunt cei mai periculoşi când este vorba de răspândirea unei molime, a afirmat, duminică, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR, precizând că a făcut o singură provizie în această perioadă, de bani pe card.

„O singură provizie am făcut, de card, pentru că nu mai umblu cu banii în buzunar. Banii sunt cei mai periculoşi când este vorba de răspândirea unei molimi. Am renunţat la cash. În rest, e o prostie să faci provizii. Dacă vine o molimă şi nici nu ştii când va ajunge, dacă ar fi să se întindă, pe cât timp să poţi să faci provizii? Faci provizii pe trei săptămâni, pe patru săptămâni şi mai departe?”, a spus Adrian Vasilescu, la Digi 24.

El a explicat că banii sunt, sub acest aspect, murdari, dar ei pot fi spălaţi cu apă şi săpun, pentru că bancnotele sunt de plastic.

De asemenea, Vasilescu a afirmat că la Banca Naţională există o maşină care verifică dacă există bani falşi, scoate din circulaţie bancnotele deteriorate şi le sortează pe categorii, dar nu le spală. AGERPRES