Direcția de Asistență Socială și Poliția Locală vor colabora cu Instituția Prefectului Județului Iași, Direcția de Asistență Publică și Inspectoratul de Poliție Județean pentru monitorizarea permanentă a cetățenilor din municipiu care se află în regim de autoizolare împreună cu membrii familiei acestora. Monitorizarea se va face zilnic, atât telefonic, cât și, în limita posibilităților, fizic, au decis, miercuri după amiază, membrii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, întruniţi în şedinţă extraordinară la sediul Primăriei. Autorităţile locale fac apel la persoanele izolate la domiciliu să respecte rigorile legii și atrag atenția că părăsirea domiciliului fără acordul Direcției de Sănătate Publică este sancționată cu amendă cuprinsă între 5.000 și 10.000 de lei. În acest context, reprezentanții municipalității amintesc ieșenilor că informaţii oficiale despre situaţiile legate de COVID-19 pot fi obținute apelând numărul TELVERDE 0800800358, linia fiind asigurată de Institutul Naţional de Sănătate Publică din subordinea Ministerului Sănătăţii. În cazul apariției unor simptome de boală, ieșenii trebuie să apeleze imediat serviciul de urgență 112, precum și centrul de permanență al Direcției de Sănătate Publică Iași la numărul de fax 0232.241.963 sau la numărul de telefon 0730.240.392. De asemenea, ieșenii pot face sesizări la numărul de telefon al Primăriei Municipiului Iași 0232.984. Printre măsurile aprobate în cadrul şedinţei de miercuri se numără şi identificarea persoanelor revenite în țară începând cu data de 9 martie și care nu figurează pe lista centralizată de Direcția de Sănătate Publică. (E.M.)