Orban: „Economia trebuie să funcţioneze”

Premierul interimar Ludovic Orban a declarat că în urma discuţiilor din cadrul Grupului de Lucru Interinstituţional trebuie să rezulte soluţii care să permită reducerea la maxim a impactului asupra economiei al COVID 19 şi pregătirea unor eventuale oportunităţi care apar după depăşirea acestei crize.

„La şedinţa de Guvern de ieri (…) am luat decizia constituirii prin memorandum guvernamental al acestui grup de lucru, cu reprezentanţi ai celor mai importante instituţii ale statului, de asemenea cu reprezentanţi ai mediului patronal. Evident, pe lângă acest grup de lucru vom face o consultare amplă a mediului de afaceri, a partenerilor sociali din fiecare domeniu de activitate, cu scopul de a realiza o analiză a situaţiei economice, a modului în care este afectată economia României, modului în care sunt afectate diferite ramuri economice. Şi, de asemenea, în consultările cu partenerii sociali şi cu expertiza fiecărui reprezentant al fiecărei instituţii să putem să tragem concluzii serioase, să putem să adoptăm măsuri care să dea un răspuns potrivit pentru provocările care apar ca urmare a epidemiei de coronavirus”, a declarat Ludovic Orban, miercuri, la Palatul Victoria.


Şeful Executivului a afirmat că „economia trebuie să funcţioneze”.

„Trebuie să reducem la maxim impactul asupra economiei al acestui virus şi să putem să pregătim şi eventualele oportunităţi care apar, astfel încât să dezvoltăm cu adevărat România”, a mai spus Orban.

Premierul interimar participă, alături de preşedintele Klaus Iohannis, la prima reuniune a Grupului de Lucru Interinstituţional pentru evaluarea impactului economic, financiar şi bugetar asupra României generat de efectele COVID-19 (GLI-ECOROM). AGERPRES