Breaking News

Klaus Iohannis anunţă stare de urgenţă începând de săptămâna viitoare

Preşedintele Klaus Iohannis anunţă stare de urgenţă începând de săptămâna viitoare.

„Este foarte important ca măsurile care vor fi luate să fie luate la timp, în aşa fel încât să prindă, iar pentru a face posibilă această luptă cu toate instrumentele prevăzute de lege am decis să decretez stare de urgenţă la începutul săptămânii viitoare”, a spus şeful statului după ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţii de către membrii Cabinetului Orban III.

El a subliniat că starea de urgenţă va face posibilă alocarea de noi resurse importante pentru gestionarea crizei generate de coronavirus.

„În acest fel, Guvernul va avea posibilitatea să aloce mai mulţi bani domeniului sănătăţii, mai mulţi bani pentru medicamente, mai mulţi bani pentru aparatura medicală absolut necesară. În acelaşi fel, această situaţie va permite să se realizeze achiziţii într-un timp foarte scurt cu proceduri simplificate punând astfel la dispoziţia Guvernului toate instrumentele necesare pentru a gestiona în modul cel mai eficient criza generată de coronavirus”, a explicat Iohannis.

Preşedintele a făcut apel la români să evite contactele care nu sunt absolut necesare şi să se informeze din surse publice.

„Dragi români, autorităţile îşi fac treaba, Guvernul şi-a făcut treaba şi până acum foarte bine, dar singuri nu vom reuşi să facem decât o parte din treaba care trebuie făcută. Avem nevoie de voi, dragi români! Avem nevoie de voi ca să respectaţi îndrumările, indicaţiile autorităţilor, avem nevoie să respectaţi regulile de igienă care sunt transmise pe canalele publice şi da, avem nevoie să evitaţi contactele care nu sunt absolut necesare – ştiu că acest lucru este puţin mai greu – şi da, avem nevoie să vă informaţi corect, din surse publice, direct de la autorităţi”. a arătat Iohannis. AGERPRES