A phlebotomist holds freshly donated blood, following reports from Seattle and King County Public Health that the local blood supply is in danger of collapse due to canceled blood drives and lost donations out of fears of coronavirus disease (COVID-19) cases in the country, during a Bloodworks Northwest blood drive at the Shoreline Masonic Lodge in Shoreline, Washington, U.S. March 15, 2020. REUTERS/David Ryder

Cercetătorul Roberto Burioni: Nu subestimaţi pericolul

Modifică dimensiunea fontului:Play

Cercetătorul Roberto Burioni a fost unul dintre primii oameni de ştiinţă din Italia care au tras semnalul de alarmă asupra epidemiei de coronavirus, însă mesajele sale au fost iniţial ignorate, motiv pentru care el avertizează acum restul Europei să nu facă aceeaşi greşeală, informează DPA.

„Nu subestimaţi pericolul. Italia a făcut-o timp de o săptămână, unii oameni au zis că este doar o gripă, iar un medic a spus chiar, într-un mod total necorespunzător, că o să treacă peste câteva săptămâni”, a declarat Roberto Burioni într-un interviu acordat agenţiei DPA.

Burioni (57 de ani), profesor de microbiologie şi virusologie la Universitatea Vita-Salute San Raffaele din Milano, este cel mai cunoscut specialist în virusologie din Italia.

„Din păcate, din vremea lui Iulius Cezar, oamenii vor să creadă ceea ce doresc să se întâmple”, a spus el citând din opera împăratului roman „De Bello Gallico”.

În contextul în care Spania, Franţa şi Austria urmează exemplul Italiei în ceea ce priveşte măsurile drastice de izolare, Burioni consideră că este momentul ca toată Europa să „acţioneze unită”.

„Este foarte important ca Europa să demonstreze unitate. Avem nevoie de o abordare comună, este un moment în care trebuie sa acţionăm împreună”, a insistat el. „În caz contrar, care este rostul Uniunii noastre (Europene)?”, a adăugat specialistul.

În lipsa unor măsuri severe de izolare pe tot continentul, a avertizat el, o ţară cu o abordare mai relaxată poate reuşi în lupta cu virusul ca mai apoi să se reinfecteze de la vecinii săi. Riscul este „evident”, a explicat profesorul. „Aşa cum nu există nici măcar o singură zonă din Italia care să nu necesite un efort total (împotriva virusului), efortul maxim este necesar în toată Europa”, a subliniat el.

Burioni s-a arătat de acord cu avertismentul cumplit al cancelarului german Angela Merkel, potrivit căruia până la 60 sau 70% din populaţia Germaniei ar putea fi infectată. „Amintiţi-vă, este un virus nou, pentru care nu există imunitate”, a declarat el.

El a spus că este „de neînţeles” decizia Marii Britanii de a combate epidemia lăsând-o să se răspândească şi luând măsuri de protecţie doar în cazul celor mai vulnerabile persoane. „Pentru mine este de neînţeles”, a precizat cercetătorul. „A vorbi despre imunitatea de grup când nu există vaccin şi nu ştim dacă cei infectaţi şi care se vindecă obţin astfel imunitate este ceva de neînţeles”, a repetat el.

În ceea ce priveşte aşteptările conform cărora creşterea temperaturilor, primăvara şi vara, va ajuta la diminuarea răspândirii epidemiei, Burioni este de părere că nu ar trebui să se mizeze pe acest lucru. „Pur şi simplu nu ştim”, a replicat el.

Înainte de a dobândi reputaţia de persoană care a anticipat evoluţia epidemiei, Burioni a devenit cunoscut în Italia pentru lupta dusă în mediul online contra militanţilor anti-vaccinare şi a ştirilor false despre ştiinţă, notează DPA.

La începutul acestei luni, el a publicat pe Twitter un mesaj în care şi-a exprimat revolta faţă de compatrioţii săi care încă se îmbrăţişau în pieţe, pe plaje şi chiar pe pârtiile de schi, ignoranţi la riscul de contagiune cu COVID-19.

„Am senzaţia acum că italienii s-au trezit în sfârşit în mizeria în care suntem”, a spus el în contextul măsurilor fără precedent de carantină la nivel naţional aplicate de Guvern cu circa o săptămână în urmă.

Situaţia din Italia s-a precipitat cu o viteză alarmantă, de la aproximativ 1.700 de cazuri de infectare la 1 martie la peste 21.000 sâmbătă.

Cu peste 1.400 de decese, ţara a raportat o rată de deces peste cea normală, de aproximativ 7%, comparativ cu cea medie la nivel mondial, de 3 până la 4%.

Burioni a explicat că acest lucru se întâmplă deoarece Italia are mai mulţi vârstnici şi o populaţie mult mai activă din punct de vedere social, dar şi din cauza unei subestimări a numărului total de cazuri.

La sfârşitul lunii februarie, Guvernul încă insista că ţara continuă să fie sigură pentru turiştii şi investitorii străini, iar în prezent toată Italia este izolată. Şcolile, restaurantele, cafenelele, cinematografele şi majoritatea magazinelor sunt închise, iar populaţia este sfătuită să nu iasă din case decât pentru cumpărături şi urgenţe.

„Nu putem şti (când se vor îmbunătăţi lucrurile). Situaţia evoluează, facem ceea ce trebuie făcut şi sperăm să vedem unele rezultate în următoarele zile”, a declarat Burioni.

Specialistul a subliniat necesitatea de a respecta restricţiile şi chiar de a face eforturi suplimentare. Spre exemplu, deşi nu este strict interzis ca o persoană să iasă să alerge, „chiar nu este necesar acum”, crede el.

În ceea ce-l priveşte, virusologul a declarat: „Dacă văd pe cineva pe trotuar, traversez. Păstrez o distanţă de cel puţin doi metri faţă de ceilalţi. Nu folosesc transportul public”.

Pe de altă parte, chiar dacă directorul Agenţiei de Protecţie Civilă, Angelo Borrelli, a recomandat limitarea contactului fizic chiar şi în rândul membrilor familiei, Burioni a precizat că este în continuare în regulă ca oamenii să se îmbrăţişeze acasă. „Să nu exagerăm”, a declarat el. AGERPRES