Candidatul democrat la preşedinţia SUA Joe Biden s-a angajat să pună capăt expulzărilor de imigranţi, afirmând că, dacă va fi ales, va decreta un moratoriu asupra deportărilor în primele 100 de zile ale administraţiei sale, iar ulterior vor fi expulzaţi doar cei condamnaţi pentru infracţiuni grave, relatează luni dpa şi Los Angeles Times.
„E vorba de unirea familiilor (…) Trebuie să ne asigurăm că putem fi în egală măsură o naţiune a imigranţilor, cât şi o naţiune a bunului simţ”, a spus duminică Biden în cursul unei dezbateri electorale.
Biden, fost vicepreşedinte al SUA în timpul lui Barack Obama, a fost criticat în legătură cu expulzarea a 3 milioane de persoane în acea perioadă, menţionează dpa.
Rivalul său la nominalizarea democrată, Bernie Sanders, a declarat anterior că are în vedere oprirea deportărilor „până la o revizuire riguroasă a practicilor şi politicilor trecute şi prezente”.
Sanders a afirmat că imigranţii reprezintă „o parte importantă a agriculturii noastre, a industriei construcţiilor”. „Sunt oameni de bine şi totuşi trăiesc în teroare. Trebuie să punem capăt terorii şi raidurilor ICE (agenţia pentru imigraţie şi vămi) şi să găsim o cale pentru a le acorda cetăţenia”, a propus Sanders.
Cei doi candidaţi au convenit asupra faptului că imigranţii ilegali trebuie să poată merge fără teamă la doctor dacă au simptome de coronavirus, Biden precizând că în astfel de situaţii medicii nu ar trebui să raporteze faptul că au tratat un imigrant fără acte.
„În acest moment ne confruntăm cu situaţia absurdă în care persoane fără acte care vor să procedeze corect – adică sunt bolnavi şi vor să meargă la doctor, nu vor să răspândească boala – nu fac acest lucru pentru că se gândesc că vor fi deportaţi”, a remarcat la rândul său Sanders.
„Trebuie să asigurăm că oricine se poate duce în siguranţă să se trateze atunci când este nevoie. Acest lucru trebuie să fie un principiu general, mai presus şi dincolo de coronavirus”, a subliniat Sanders. AGERPRES