IARTĂ-NE, DOAMNE!

Totul se poate transforma într-o penibilă mascaradă. Putem asista la o îndobitocire a spațiului normal, în care funcția ucide gradul. În armată există această detașare, această subordonare a gradului în fața funcției. Și în coronavirus, iată că, se întâmplă același lucru. Onor comisia specială de gestionare a acestui flagel ne-a fost dat de înțeles că, dacă ești ministru al Sănătății sau un alt membru al Guvernului Orban, prins în ofsaid de un infestat, atunci se poate emite ca pentru un caz special, o ”trecere cu vederea”, nemaivorbindu-se de acea autoizolare imediată, necesară întreruperii lanțului infestărilor în masă.

Ciudate sunt căile lui Klaus Werner Iohannis, cel care a stat în preajma infestaților sau a ”contacților”, fără ca cineva să se întrebe: ”Dar, cu acesta ce se întâmplă”? O fi Dumnezeu?!

Sau poate președintele nostru a descoperit medicamentul sau tratamentul miraculos, luându-l pe ascuns?

Oricum, o astfel de atitudine fundamentală pe principiul ”Pe mine nu mă atinge nimeni și nimic, eu sunt șeful!” – vine acum să creeze o puternică suspiciune în întregul efort al oficialităților de a stăpâni atacul virusului prin măsuri ferme, valabile pentru toți, indiferent de ce crede infestatatorul de serviciu, senatorul liberal Virgil Chițac, de o dobitocie strălucitoare, uimindu-se privind în urma sa, la dezastrul produs prin numărul mare de potențiali infestați.

Dar Klaus Werner Iohannis după ce și-a impus din nou guvernul său, a decretat ”starea de urgență” cu aceeași seninătate și cu care ar fi anunțat: ” Fete și băieți, doamnelor și domnilor să vă descurcați singuri, căci tot singuri veți merge pe lumea cealaltă”.

Românii s-au trezit dintr-o dată cu această belea pe cap. fără nici un ghid de întrebuințare, amintindu-ne că doar în 1999 țara a trecut printr-o stare de urgență, este adevărat atunci dușmanii erau  nu virușii, ci minerii excitați la revoltă de clasa politică.

Este stare de urgență declarată. De fapt, avantajul principal al acestei mutări constituționale va ajuta în primul rând scurtarea drumului birocratic privind achizițiile și contractarea unor servicii sau produse imediat necesare în schema de combatere a coronavirusului, de exemplu.

Chiar dacă, starea de urgență a fost necesară să fi luată încă de la începutul lunii februarie, instituțiile statului s-au arăta surprinse că totuși, preşedintele a decretat această măsură extremă, lăsându-ne, cel puțin pentru câteva zile, în aer.

Încetul cu încetul, de prin vecini sau de prin legi am încercat să încropim un traseu pe care vom trebui să-l urmăm.

”Potrivit informațiilor obținute în exclusivitate, măsurile pentru instituirea stării de urgență au fost discutate cu reprezentanți ai MAI, MApN, dar și de la ministerele Muncii, Sănătății, Educației și Economiei, ele sunt măsuri care vizează activitatea instituțiilor din domeniile vizate. Astfel, nu se vor raționaliza alimentele, cel puțin nu momentan. Măsurile vor fi luate progresiv. Asta înseamnă că, dacă situația o va impune, e posibil să se ia și o astfel de măsură. În ceea ce privește închiderea orașelor, acestea nu se vor închide, însă este posibilă restricționarea circulației între anumite localități, punctual stabilite de autorități, doar pentru a limita anumite focare. De asemenea, există posibilitatea să se închidă locurile aglomerate.

Potrivit procedurii, toate aceste propuneri trebuie să fie asumate de premierul României, Ludovic Orban, iar ulterior ele vor fi incluse în decretul pe care-l va semna Klaus Iohannis, decret prin care se instituie starea de urgență. 

Președintele a semnat decretul prin care în România a fost decretată stare de urgență necesară în lupta dusă pentru apărarea populației de infestarea cu noul coronavirus, Covid-19!

Parlamentul este chemat să ratifice acest decret prezidențial, pentru ca el să producă și efecte.

De luni, pe teritoriul României se instituie această necesară cortină de protecție, astfel încât respectarea legii să fie întărită, iar eforturile celor implicați în lupta cu Covid-19 să nu mai fie zădărnicită de inconștiența, prostia și aroganța celor care se cred deasupra legii, doar pentru că ei sunt proști prin definiţie sau pur și simplu au rânza umflată de importanța funcției rătăcită prin biografia lor.

Este timpul ca fiecare să se așeze pe locul său, fiecare să răspundă de faptele lui, fiecare să dea socoteală pentru tot cea ce face bine sau rău, cu voie sau fără de voie.  

De această data, singurătatea este glasul cel mai indicat și mai necesar în locul rugăciunilor în colectivitate, atâta timp cât Dumnezeu nu ne vrea răul, nu dorește să ne ia la el, pe brațele semenului nostru. Indiferent unde ne aflăm, ruga noastră poate fi salvatoare nu prin numărul celor care murmură aceeași rugăciune, ci prin sinceritatea tăcerii pe care o lăsăm ca pe o dâră de lumină în urma șoaptelor despovărătoare. Iartă-ne Doamne!

ADI CRISTI