ING Bank România poate amâna plata ratelor până la două luni

ING Bank România poate amâna plata ratelor până la două luni pentru clienţii persoane fizice cu credite de nevoi personale şi imobiliare care sunt afectaţi în mod tranzitoriu de pandemia de COVID-19, concomitent cu extinderea duratei creditului, informează banca.

„Pentru clienţii persoane fizice cu credite de nevoi personale şi imobiliare care sunt afectaţi în mod tranzitoriu de pandemia de COVID-19 şi care solicită în mod direct măsuri de sprijin, putem aplica amânarea plăţii ratelor până la 2 luni. Durata creditului va fi extinsă în concordanţă, pentru a păstra acelaşi nivel pentru ratele lunare. Clienţii care au nevoie să apeleze la această opţiune sunt rugaţi să trimită un email la adresa: contact@ing.ro”, se precizează într-un comunicat al ING remis marţi AGERPRES.

Pentru clienţii persoane fizice care resimt un impact direct şi de durată prin circumstanţe ca pierderea locului de muncă sau probleme grave de sănătate, reprezentanţii băncii menţionează că vor încerca să găsească soluţia potrivită reeşalonării creditului pentru fiecare caz în parte.

„Pentru IMM-uri şi micro-companii, care se preocupă de două ori mai mult în aceste zile – şi pentru familia lor şi pentru afacerea lor – vom înlesni aprobarea reînnoirii pe 3 luni a facilităţilor de finanţare a capitalului circulant, fără a fi nevoie ca ei să se prezinte la bancă. Măsura se aplică clienţilor cu scadenţă la facilităţile de credit în următoarele 3 luni şi care nu se află deja într-un proces de remediere sau de restructurare a creditelor existente. În cazul unei afectări semnificative a businessului în contextul pandemiei COVID-19, în care măsura de mai sus nu este suficient de acoperitoare, rugăm clienţii aflaţi într-o astfel de situaţie să ne contacteze, pentru a identifica cele mai potrivite soluţii”, precizează sursa citată.

De asemenea, ING Bank România anunţă că a amânat cu 3 luni aplicarea deciziei de modificare a comisioanelor percepute comercianţilor pentru încasările la POS. Iniţial, banca a trimis o informare către IMM-uri potrivit căreia măsura urma să se aplice din 1 aprilie 2020. Potrivit sursei, acest comision nu afectează în niciun fel comisioanele plătite de persoanele fizice.

„Monitorizăm îndeaproape evoluţia situaţiei şi vă vom anunţa, atunci când va fi cazul, cu privire la orice noi măsuri”, se mai arată în comunicatul citat. AGERPRES