INSP,autoritate responsabilă pentru monitorizarea testării şi raportarea integrată a situaţiilor generate de noul tip de coronavirus

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) este desemnat autoritate responsabilă pentru monitorizarea testării şi raportarea integrată a situaţiilor generate de noul tip de coronavirus, a declarat marţi seară şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), secretarul de stat Raed Arafat.


„Toate analizele, toate investigaţiile – câte teste mai sunt, câte teste s-au făcut, câte negative, câte pozitive – vor fi centralizate de INSP şi raportate Ministerului Sănătăţii şi Centrului de Comandă şi Control al MAI, respectiv Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă”, a spus Arafat.

El a mai precizat că au fost instalate 162 de corturi speciale destinate triajului medical, dar şi pentru fluidizarea traficului la punctele de trecere a frontierei.

„Astfel de corturi puteţi să le mai vedeţi şi în faţa unor spitale, unde au fost instalate pentru separarea fluxurilor între cei care vin pentru alte motive decât cele care reprezintă febra şi simptome respiratorii şi cei care vin cu aceste motive unde se face o preevaluare înainte de intrarea în unitatea de primiri urgenţe”, a explicat Arafat.

Oficialul MAI a anunţat că Ministerul Apărării Naţionale, printr-un alt ordin emis în cursul zilei de marţi, împreună cu Institutul „Ana Aslan” va întreprinde măsurile pentru instalarea spitalului ROL 2 al Armatei române şi a unei tabere care va fi în sprijinul spitalului respectiv şi vor folosi şi spaţii ale Institutului „Ana Aslan” pentru a pregăti o unitate sanitară care va permite tratarea celor cu forme uşoare sau intermediare în mod deosebit (de coronavirus), dacă va creşte numărul şi va fi necesar acest lucru. AGERPRES