Se suspendă activitatea de servire şi consum de produse alimentare şi produse alcoolice şi nealcoolice la restaurante, cafenele şi hoteluri

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, marţi, suspendarea activităţii de servire şi consum de produse alimentare şi produse alcoolice şi nealcoolice la restaurante, cafenele şi hoteluri.


„Este permisă organizarea acestor unităţi pentru comercializarea produselor care nu presupun rămânerea clienţilor în interiorul unităţii”, a spus Vela într-o declaraţie la sediul MAI.

El a enumerat mai multe măsuri luate de Grupul de decizie al Ministerului Afacerilor Interne, care au fost prezentate Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU). AGERPRES