Încă şapte persoane din judeţul Iaşi au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus, astfel încât, în acest moment, numărul ieşenilor infectaţi cu COVID-19, care se află sub supraveghere medicală permanentă la Spitalul de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva”, a ajuns la 19, ceea se situează judeţul nostru pe locul 3 pe ţară, după Bucureşti, cu 81 de cazuri confirmate, şi Hunedoara (23 de cazuri). În ceea ce priveşte situaţia pacienţilor din alte judeţe, în prezent sunt 12 pacienţi internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, informează Direcţia de Sănătate Publică (DSP). În prezent, se află în curs de desfăşurare anchetele epidemiologice pentru toate persoanele internate, ceea ce înseamnă că se identifică contacţii acestora şi traseele pe care bolnavii le-au avut de la intrarea în ţară. Conform ultimelor centralizări, un număr de 88 de persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate din judeţ. Acestea au ajuns la Iaşi prin intermediul convoaielor organizate dinspre punctele de trecere a frontierei din zona de vest şi sud, precum şi prin Aeroportul Internaţional Iaşi. Potrivit informării DSP, 854 de persoane sunt izolate la domiciliu, în judeţul Iaşi, acestea neavând o simptomatologie specific, fiind monitorizate zilnic de către medicii epidemiologi. De menţionat că 13 persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare. La nivel naţional, numărul persoanelor confirmate pozitiv cu COVID-19 a ajuns, miercuri, 18 martie, la 246, dintre care 62 în ultimele 24 de ore. (E.M.)