Maricel Popa, acuzat de liberali că refuză să aloce fonduri pentru dotarea cu materiale a spitalelor

Consilierii judeţeni liberali critică dur atitudinea colegilor social democraţi care, în ciuda faptului că în spitalele aflate în subordinea Consiliului Județean Iaşi, medicii sunt obligați să își cumpere echipamentele de protecţie din banii lor, în condițiile în care președintele Maricel Popa a anunţat că toate unităţile medicale din judeţ dispun de materialele necesare pentru combaterea pandemiei de COVID-19, au votat în şedinţa de miercuri împotriva suplimentării fondurilor alocate spitalelor, pentru achiziția de materiale medicale necesare în prima linie a luptei împotriva pandemiei. „În loc să suplimenteze sumele necesare pentru protecţia medicilor și salvarea pacienților,  PSD Iaşi a alocat din buget suma de două milioane lei pentru construirea unei săli de sport în comuna Schitu Duca, un proiect care nu este de interes judetean. De asemenea, PSD Iaşi a alocat fonduri pentru evenimente educativ-culturale care vor avea loc în luna aprilie-mai, în condițiile în care manifestările culturale și sportive sunt restricționate în starea de urgență, iar școala este suspendată până după sărbătorile de Paște. Maricel Popa refuză să accepte realitatea, nu înțelege riscurile la care sunt supuși medicii și nu realizează  necesitatea mobilizării tuturor instituțiilor din subordine pentru a depăși criza declanșată de pandemie”, declară Romeo Vatră, liderul grupului consilierilor liberali din Consiliul Judeţean Iaşi. (E.M.)