Breaking News

Bavaria decretează izolarea populaţiei sale din cauza epidemiei de coronavirus

Bavaria, cel mai mare land ca suprafaţă din Germania, este prima regiune din această ţară care decretează izolarea populaţiei sale din cauza epidemiei de coronavirus, potrivit AFP şi DPA.

„Vom reduce practic la zero întreaga viaţă publică”, a anunţat şeful guvernului bavarez, Markus Söder, măsura urmând să intre în vigoare de la 23:00 GMT, fiind programată să dureze două săptămâni într-o primă etapă.

Astfel, începând de sâmbătă, celor 13 milioane de locuitori ai Bavariei (sudul Germaniei), li se interzice să-şi părăsească domiciliul, cu excepţia cazului în care au un motiv justificat pentru acest lucru, a indicat Markus Soeder.

Printre aceste motive se regăsesc mersul la muncă şi la medic, efectuarea de cumpărături de primă necesitate sau venirea în ajutorul altor persoane, în timp ce practicarea sportului şi plimbările în aer liber vor fi permise numai dacă persoana este singură sau cu alte persoane din familia sa.AGERPRES /