DISPOZIȚIA nr. 2 din 20 martie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova

Chişinău, 20 mar. /MOLDPRES/. În conformitate cu art. 22 din Legea nr. 212/2004 privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, art. 2 din Hotărârea Parlamentului nr. 55/2020 privind declararea stării de urgență, punctele 6, 7, 8 și 9 din Regulamentul Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1340/2001, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova,

DISPUNE:

Ministerele, Cancelaria de Stat, alte autorități administrative centrale subordonate Guvernului și structurile organizaționale din sfera lor de competentă (autoritățile administrative din subordine, inclusiv serviciile publice desconcentrate și cele aflate în subordine, precum și instituțiile publice, întreprinderile de stat și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar public în care ministerul, Cancelaria de Stat sau altă autoritate administrativă centrală are calitatea de fondator) vor organiza, cu începere de la 23 martie 2020, desfășurarea activității în regim special de lucru, de la 7:30 până la 16:00 și pauza de masă de la 12.00 până la 12:30, cu revizuire ulterioară, în funcție de situația epidemiologică.

Reluarea/continuarea, cu asigurarea obligatorie a respectării normelor pentru reducerea răspândirii infecției COVID -19, a:
activităților de comerț cu ridicata a tuturor tipurilor de mărfuri;
activităților de servicii funerare și de comerț cu produse conexe serviciilor funerare, prin unitățile comerciale specializate;
comerțului electronic;
prestării serviciilor notariale de necesitate stringentă, la solicitarea băncilor comerciale: înregistrarea în Registrul garanțiilor reale mobiliare și autentificarea contractelor de ipotecă, pentru a asigura acordarea creditelor, în primul rînd din sectorul agricol, precum și agenților economici din toate ramurile permise pentru activitate, pentru finanțarea următoarelor scopuri: (i) procurarea tehnicii și utilajului agricol; (ii) mijloace circulante (motorină, produse alimentare, produse de igienă), precum și (iii) alte produse necesare asigurării activității curente a agentului economic.

Instituțiile medico-sanitare publice vor asigura acordarea asistenței medicale tuturor persoanelor care întrunesc criteriile definiției de caz pentru COVID-19, indiferent de statutul acestora în sistemul Asigurărilor Obligatorii de Asistență Medicală (asigurate/neasigurate).

Cheltuielile, suportate de către instituțiile medico-sanitare publice desemnate prin ordinele Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale implicate în acordarea asistenței medicale pacienților  menționați la pct. 3, se acoperă din contul mijloacelor fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală.

Pe perioada stării de urgență, în cazul în care instituțiile medico-sanitare publice nu execută volumul de asistență medicală prevăzut în contractele de prestare a serviciilor medicale, Compania Națională de Asigurări în Medicină va efectua lunar către instituțiile respective, plăti în avans în mărime de 80% din 1/12 parte din suma contractuală.

În caz de necesitate, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale va revedea prioritățile în acordarea asistenței medicale de către toți prestatorii de servicii medicale indiferent de forma organizatorico-juridică, iar Compania Națională de Asigurări în Medicină va elabora propunerile de ajustare a cadrului normativ și va modifica contractele de acordare a asistenței medicale (de prestare a serviciilor medicale).

Instituțiile medico-sanitare publice vor suspenda efectuarea reparațiilor capitale și curente, a altor cheltuieli, precum  și achiziția de mijloace fixe, cu excepția celor de necesitate vitală întru acordarea asistenței medicale.

În scopul diminuării consecințelor negative ale COVID-19 vor fi accesate mijloacele Fondului Global pentru protecția personalului medical, comunicare, menținerea serviciilor esențiale și a lanțului de aprovizionare cu medicamente și dispozitive medicale, consumabile și echipamente de protecție  necesare, biocide și gestionarea deșeurilor. Achiziția va fi efectuată imediat, după necesitate, din sursele disponibile la moment, prin negocieri fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare sau contractarea directă cu operatorul economic.

Se permite agenților economici din raioanele de est ale Republicii Moldova, înregistrați la Agenția Servicii Publice, să efectueze procedurile de vămuire a mărfurilor la posturile vamale autorizate de Serviciul Vamal, fără perceperea drepturilor de import sau export și a plății pentru poluarea mediului, fără aplicarea măsurilor de politică economică pentru 2 loturi de mărfuri solicitate de medicamente și producție medico-farmaceutică (prin scrisoarea din 18 martie 2020, potrivit listei exprese), cu condiția rămânerii mărfurilor pe teritoriul necontrolat de către organele constituționale și în baza și limita avizului Agenției Medicamentului (AMED), cu traversarea punctelor de frontiera Palanca-Maiki-Udobnoe și Tudora-Starokazacie.

Se autorizează trecerea frontierei de stat și tranzitarea teritoriului Republicii Moldova a 2 cetățeni ucraineni, sosiți pe aeroportul internațional Chișinău, pe data de 18 martie, cu ruta operată de compania aeronautică Fly One.

Se permite accesul în aeroport al personalului de securitate (inclusiv echipamentul special) al operatorului desemnat de Statul Israel (Ambasada), după coordonarea cu Ministerul Afacerilor Externe si Integrării Europene, pentru efectuarea controlului de securitate suplimentar al bagajelor și a pasagerilor.

Cursele aeriene charter, care transportă pasageri cu cetățenia Republicii Moldova spre Republica Moldova, vor fi autorizate, în perioada stării de urgență, de către Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, în baza solicitării Autorității Aeronautice Civile.

Persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova vor completa, în mod obligatoriu, fișa epidemiologică și vor semna declarația pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare o perioada de 14 zile în locurile determinate.

Prin derogare de la punctul 13, conducătorii auto și personalul de deservire a mijloacelor de transport, care efectuează transportarea mărfurilor, echipajele aeronavelor/navelor și brigăzile garniturilor de tren, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecție respiratorie sau stare febrilă, nu sunt obligați să respecte regimul de autoizolare.

Prezenta Dispoziție intră în vigoare din momentul emiterii și se publică pe pagina oficială a Guvernului.
 

Prim-ministru,

Președinte al Comisiei                                                ION CHICU