E.ON Energie România suspendă temporar activitatea magazinelor proprii începând de luni, 23 martie

Având în vedere înmulţirea numărului cazurilor de infectare cu noul coronavirus , E.ON Energie România a instituit o serie de măsuri menite să asigure distanțarea socială, în scopul limitării răspândirii virusului COVID-19. În acest sens, E.ON Energie România a luat decizia de a suspenda temporar activitatea magazinelor E.ON (Centre de Relații Clienți) începând de luni, 23 martie a.c. Clienții sunt rugați să folosească canalele de comunicare alternative pentru obținerea de informații și efectuarea de diverse operațiuni.”Rămânem în continuare la dispoziția clienților noștri, prin intermediul canalelor de comunicare alternative la care ne pot contacta oricând: apelând Call Center-ul la numerele de telefon: 0800 800 900 sau 0800 800 366 unde asistentul virtual Ioana oferă, simplu și rapid, informaţii utile legate de facturile de gaz/electricitate, 24/7. Totodată, consultanții E.ON pot prelua apeluri și oferi informații și soluții de luni până vineri între orele 08.00-20.00, prin email la serviciiclienti@eon-romania.ro, prin contul E.ON Myline se pot efectua direct operațiuni legate de contul personal. Clienții care nu au un cont Myline îl pot activa pe eon.ro/myline, prin SMS la 0745 612 345 pentru autocitire index contor, info sold și confirmare plată, prin Live Chat direct din contul E.ON Myline sau din pagina de Facebook E.ON România. Mai multe detalii despre serviciile online puse la dispoziție de companie pot fi găsite accesând eon.ro/servicii-online. Le mulțumim clienților pentru înțelegere și pentru responsabilitatea de care dau dovadă în această perioadă și îi asigurăm de faptul că facem tot ceea ce este necesar pentru ca măsurile luate să nu afecteze calitatea serviciilor noastre”, se arată într-un comunicat al E.ON Energie România. (E.M.)