Măştile de protecţie şi mănuşile de unică folosinţă, aruncate numai în pubelele destinate deşeurilor menajere

Având în vedere că serviciul de colectare, sortare și transport a deșeurilor se realizează chiar și condițiile instituirii stării de urgență, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate (ADIS) Iași face apel către toți cetățenii care nu se află în izolare la domiciliu sau în carantină, dar care utilizează măști de protecție și mănuși, SĂ NU PROCEDEZE LA ARUNCAREA ACESTORA ÎN CONTAINERELE DESTINATE COLECTĂRII SELECTIVE PENTRU HÂRTIE/CARTON SAU PLASTIC/METAL. MĂȘTILE DE PROTECȚIE ȘI MĂNUȘILE SE VOR ARUNCA ÎN PUBELELE DESTINATE DEȘEURILOR MENAJERE! „Deoarece deșeurile selective ajung în stațiile de sortare,  unde sunt sortate manual de către lucrători, riscul la care  aceștia sunt expuși este unul foarte mare și poate genera un întreg lanț de îmbolnăviri”, se precizează într-un comunicat al ADIS Iaşi. De asemenea, cetățenii care locuiesc în gospodării individuale și manevrează pubelele de gunoi din curte în fața porții, pentru a fi ridicate, și înapoi în curte, SUNT RUGAȚI  să utilizeze mănuși de protecție și să dezinfecteze mânerele pubelelor. „Țînând cont de măsurile cu caracter excepțional pe care România le-a luat în vederea combaterii răspândirii virusului COVID19, prin hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență și prin Decretul nr. 195/2020 al Președintelui României, RUGĂM TOȚI CETĂȚENII SĂ RESPECTE MĂSURILE DISPUSE DE AUTORITĂȚI”, se arată în încheierea comunicatului. (E.M.)