Primarul Mihai Chirica, testat împotriva coronavirusului! Care este verdictul medicilor

Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a anunţat că a fost testat împotriva infecţiei cu COVID-19 şi că rezultatul este unul negativ. Într-un comunicat de presă, edilul afirmă că testarea împotriva noului coronavirus a fost făcută în contextul în care, în urmă cu câteva zile, o persoană internată în cadrul Centrului rezidenţial „Bucuria”, instituţie de asistenţă socală aflată în subordinea municipalităţii, a fost confirmată pozitiv cu COVID-19, lucru care a necesitat internarea acesteia la Spitalul de Boli Infecţioase, precum şi demararea unei anchete epidemiologice în rândul tuturor rezidenţilor aflaţi în centru. „În calitate de primar al municipiului Iași şi președintele al Comitelului Local pentru Situații de Urgență, în fiecare zi trebuie să iau decizii imediate, cu efect asupra întregii comunități. Atribuțiile oficiale presupun interacțiune cu foarte multe persoane, inclusiv cu vizite în teren la diferite locuri. Cu toate măsurile de precauție luate, nu putem fi siguri că nu suntem purtători asimptomatici ai noului coronavirus. De aceea, trebuie să ne luăm măsuri de protecţie, pentru a nu răspândi virusul. Săptămâna trecută, la Centrul Rezidențial „Bucuria” a existat suspiciunea unui caz pozitiv, confirmat ulterior și internat la Spitalul de Boli Infecțioase. În aceeași perioadă, am efectuat o vizită la toate centrele sociale, inclusiv la Centrul „Bucuria”, chiar în perioada în care persoana confirmată ulterior cu coronavirus era încă rezidentă. Odată cu confirmarea pozitivă a persoanei și internarea ei la spital, Centrul „Bucuria” a fost închis vizitelor exterioare, iar toate persoanele au fost testate, inclusiv eu. Rezultatul testului în cazul meu este negativ. Menționez că este singurul test efectuat de mine. Riscul de a fi infectat cu noul coronavirus este totuşi prezent în fiecare zi, ținând cont de natura sarcinilor de serviciu (primar al municipiului Iași și președinte CLSU). De aceea, dacă va fi cazul, voi efectua testul coronavirus în sistemul privat de sănătate, contra cost!”, a declarat primarul Mihai Chirica. (E.M.)