Liderul Pro România, Victor Ponta, consideră că ordinul de izolare a populaţiei la domiciliu trebuie să fie dat cât mai rapid, precizând, însă, că acesta trebuie precedat de mai multe măsuri de protecţie a celor care stau în case, dar şi de sprijin fiscal pentru cei care lucrează în anumite sectoare.
„Eu sunt de acord şi sprijin şi cred că e bine să se dea acel ordin cât mai repede. Cred că este bine şi este normal să stăm acasă în această perioadă, dar, oricum suntem stresaţi, speriaţi (…) trebuie să ştiu că, prin lege, prin ordonanţă de urgenţă, nu-mi taie nimeni lumina şi gazele, nu-mi ia nimeni casa şi maşina – banca, nu trebuie să plătesc penalităţi la ANAF pentru taxe. Aceste lucruri trebuie făcute înainte de a se da decizia de izolare, pentru că altfel fugim din casă să plătim ratele, facturile, taxele şi impozitele”, a afirmat Ponta într-un mesaj video postat pe Facebook.
El a spus că Guvernul trebuie să stabilească clar perioada pentru care va fi dat ordinul de izolare.
„Trebuie să discutăm despre când se va da pentru că se va da. Este un ordin identic cu ceea ce se aplică în Italia de câteva săptămâni şi în Franţa de o săptămână. Eu cred că trebuie să ajungem acolo. Trebuie să-i ajutăm pe aceşti oameni extraordinari care muncesc în spitale şi încearcă să oprească epidemia. (…) Nu putem să-i ajutăm decât aplicând acele reguli draconice. (…) Nu-mi place bâlbâiala asta. Trebuie să fim anunţaţi cât mai repede când începe această perioadă, pentru că va începe, ca să-i ajutăm pe medici, pe asistente. (…) Nimeni nu ştie cum evoluează epidemia, dar trebuie să le dai oamenilor un termen”, a precizat Victor Ponta.
Acesta a menţionat că Guvernul trebuie să dea ordonanţă de urgenţă pentru a decide că atât timp cât populaţia va fi izolată nu vor fi tăiate utilităţile pentru neplată, nu vor fi executări ale ANAF pentru datoriile la stat, iar băncile nu vor lua casele, maşinile pentru neplata ratelor.
„Dacă stăm toţi acasă, prin ordonanţă de urgenţă, Guvernul trebuie să anunţe că cei care produc alimente, energie, internet, personalul medical sunt sprijiniţi şi ajutaţi fiscal. Nu suntem în perioadă normală, suntem în perioadă de criză. (…) Trebuie să ne gândim la cei care trebuie să iasă din casă: personalul medical, poliţişti, pompieri, transportatori, cei care ne vând alimentele. Avem pentru toţi aceştia echipament de protecţie, soluţii dezinfectante?”, a adăugat Ponta.
În opinia acestuia, este necesară şi stabilirea unei proceduri clare şi dure.
„Mai e un lucru (…): Cum facem când ieşim din casă? Am auzit că trebuie să printăm o declaraţie şi nu toată lumea din ţară are acasă un copiator sau un aparat de printat. O scriem de mână? Cui o arătăm? Poliţistului, jandarmului? Trebuie făcută o procedură clară şi dură. (…) Vedem oameni inconştienţi care îşi văd de viaţa lor ca şi când totul ar fi normal şi trebuie sancţionaţi. Nu trebuie dosare penale – acum poliţiştii trebuie să aibă grijă de noi, nu să facă dosare penale – trebuie amenzi mari”, a menţionat Victor Ponta.
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a informat, vineri, că Grupul de suport tehnico-ştiinţific analizează diferite propuneri pe baza scenariilor referitoare la evoluţia răspândirii noului coronavirus, ţinând cont de practica altor state care se confruntă cu aceeaşi problematică, iar documentul apărut public care conţine înăspriri ale condiţiilor privind deplasarea persoanelor în afara domiciliului este unul „de lucru”, care nu a fost înaintat spre aprobare Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU), organism abilitat să ia decizii în astfel de situaţii.
Scenariul analizat de Grupul de suport tehnico – ştiinţific, care funcţionează ca organism de suport tehnic al Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, are în vedere măsuri de interzicerea deplasărilor persoanelor în afara domiciliului/reşedinţei, cu excepţii. AGERPRES