Un număr de 433 de persoane au fost confirmate, până în prezent, cu noul coronavirus

Un număr de 433 de persoane au fost confirmate, până în prezent, cu noul coronavirus, în România, iar două persoane au decedat, a informat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică.

Dintre acestea, 64 au fost declarate vindecate şi externate – 47 la Timişoara, 11 la Bucureşti, 3 Craiova, una la Iaşi, 2 la Constanţa.


De la ultima informare transmisă, au fost înregistrate alte 66 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Pacienţii nou confirmaţi cu infecţie au vârsta cuprinsă între 9 ani şi 74 de ani, a precizat GCS.


„Astăzi, 22 martie, au fost înregistrate primele 2 decese pe teritoriul României ale unor pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus. Este vorba despre pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiaşi şi transferat în aceeaşi dată la SCBI Craiova, pacientul avea afecţiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer). Al doilea pacient, în vârstă de 74 de ani, era internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş – Bucureşti, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă”, a indicat sursa citată.

Totodată, la ATI, în acest moment, sunt internaţi 14 pacienţi, dintre care trei în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalţi pacienţi este bună, staţionară.

Potrivit GCS, pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 4.803 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat COVID-19. Alte 65.799 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

„Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 9.967 de teste, din care 242 în unităţi medicale private”, a menţionat GCS.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.231 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 4.857 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor. AGERPRES