Statul New York are 10.000 de cazuri confirmate de infectare cu noul coronavirus

Statul New York are 10.000 de cazuri confirmate de infectare cu noul coronavirus, a anunţat sâmbătă guvernatorul Andrew Cuomo, relatează dpa.

Majoritatea cazurilor sunt în oraşul New York, cea mai populată zonă. În Westchester, un epicentru iniţial, se fac eforturi
pentru a opri răspândirea noului coronavirus.

În New York se fac acum mai multe teste decât în oricare alt stat din SUA, numărul acestora pe cap de locuitor fiind similar cu cel din China şi Coreea de Sud, a menţionat guvernatorul Cuomo.

Aproape 20.000 de cazuri au fost confirmate la nivel naţional precum şi 275 de decese, potrivit Universităţii Johns Hopkins.AGERPRES