Având în vedere instituirea stării de urgență pe teritoriul României, ca urmare a epidemiei de coronavirus, precum și faptul că există numeroase persoane afectate, Crucea Roșie – filiala Iași desfășoară în această perioadă o campanie de sprijin a persoanelor vulnerabile împreună cu Instituția Prefectului Județului Iași și autoritățile publice locale. Astfel, Crucea Roșie -filiala Iași a distribuit până acum nouă pachete alimentare Primăriei Ciortești. Distribuirea pachetelor a fost făcută în urma solicitării autorităţilor locale, acestea ajungând la familii aflate în autoizolare la domiciliu, din cauza venirii unuia din membri din zona roșie Lombardia (Italia). În data de 20.03.2020 au fost donate Direcţia de Asistență Socială (DAS) Iași 92 de pachete alimentare şi 50 de pachete de igienă, acestea urmând să ajungă către persoane fără aparținători, aflate în izolare pe raza municipiului Iași. În data de 20.03.2020 s-a făcut o donaţie către Primaria Târgu Frumos, constând în două pachete alimentare și produse specifice hranei și igienei sugarului. Pachetele au fost solicitate de Primăria Târgu Frumos, urmând ca acestea să ajungă la două familii aflate în izolare la domiciliu pe raza acestei localităţi. (E.M.)