Breaking News

R. Moldova condamnă așa-zisele „alegeri prezidențiale” din regiunea Abhazia a Georgiei

Chişinău, 23 mar. /MOLDPRES/. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene nu recunoaște așa-zisele ”alegeri prezidențiale” derulate pe data de 22 martie curent în regiunea Abhazia a Georgiei, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul diplomație publică, comunicare strategică și interacțiune cu presa al MAEIE.

MAEIE consideră că aceste pseudo-alegeri, desfășurate în mod ilegal pe teritoriul unui stat suveran, sunt ab initio nule și neavenite, având în vedere că vin în contradicție flagrantă cu normele și principiile fundamentale ale dreptului internațional consfințite în Carta ONU și Actul final de la Helsinki.

În legătură cu aceasta, MAEIE face apel către actorii internaționali vizați să întreprindă toate măsurile necesare în vederea asigurării respectării cu strictețe a prevederilor Acordului de încetare a focului din 12 august 2008, în particular privind pacea, securitatea și respectarea drepturilor omului, inclusiv prin asigurarea accesului nestingherit al Misiunii UE de monitorizare a situației în regiunile Georgiei – Abhazia și Țhinvali/Osetia de Sud.

În acest context, împărtășind pe deplin îngrijorările autorităților georgiene în legătură cu perpetuarea încălcărilor grave ale drepturilor omului în teritoriile respective, MAEIE reiterează, pe această cale, poziția principială a Republicii Moldova de a sprijini în continuare eforturile întreprinse în vederea reglementării politico-diplomatice a conflictului în jurul celor două regiuni georgiene cu respectarea suveranității, integrității teritoriale și a frontierelor Georgiei recunoscute pe plan internațional.