Breaking News

Tăriceanu îi recomandă preşedintelui Iohannis să îşi sune ”prietenii politici” pentru a face rost de măşti şi halate pentru „cei din prima linie”

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, îi recomandă preşedintelui Iohannis să îşi sune ”prietenii politici” pentru a face rost de măşti şi halate pentru „cei din prima linie”.

„În loc să dea sfaturi din confortul Palatului Cotroceni sau de la reşedinţa din Vila Lac, mai bine ar pune mâna sa-şi sune prietenii politici, dacă îi mai are, ca să facă rost de măşti şi halate pentru cei din prima linie. Sau să vorbească cu firmele afectate de criză şi să-şi convingă ciracii din Guvern să treacă la muncă şi să nu mai mimeze că lucrează. Sau să fie alături de doctorii şi personalul medical care cad unul câte unul la datorie. Asta ar trebui să facă un preşedinte care îşi iubeşte cu adevărat poporul”, a scris luni Tăriceanu pe Facebook.

Potrivit lui Tăriceanu, Iohannis nu a spus „aproape nimic” în mesajul său de luni.

„Dispărut de câteva zile, astăzi a apărut la TV domnul Iohannis. Să ne spună aproape nimic. După ce acum vreo lună ne spunea să mergem la anticipate pentru că este doar o răceală şi nu se întâmplă nimic, astăzi a venit să ne spună că virusul poate fi mortal. Mesajele unui preşedinte către naţiune sunt importante şi decisive, mai ales în cazul unei crize. Asta dacă ocupantul celei mai înalte funcţii este cu adevărat preşedintele naţiunii şi nu doar al partidului care l-a promovat. Domnul Iohannis, prin obsesia de a avea Guvernul lui, judecătorii lui, procurorii lui, Parlamentul lui, a devenit doar preşedintele unei minorităţi din PNL. El nu mai este nici măcar al celor care l-au ales în urmă cu doar 4 luni”, a adăugat Tăriceanu.

El a amintit de perioada în care preşedintele Constantinescu a decretat starea de urgenţă.

„Mai ţineţi minte cum s-a comportat preşedintele Emil Constantinescu după ce a decretat starea de urgenţă când cu minerii? Primul lucru pe care l-a făcut a fost să se ducă la punctul de comandă din Ministerul de Interne şi nu a plecat de acolo până când lucrurile nu au revenit la normal şi democraţia a fost repusă în drepturi. Cam asta înseamnă un preşedinte care îşi iubeşte poporul cu adevărat şi nu doar voturile lui”, a mai scris Tăriceanu. AGERPRES