Breaking News

MAE: La nivelul statelor din întreaga lume au fost adoptate măsuri excepţionale pentru limitarea răspândirii infecţiei

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că, în contextul evoluţiei epidemiei COVID-19, la nivelul statelor din întreaga lume au fost adoptate măsuri excepţionale pentru limitarea răspândirii infecţiei, iar acestea sunt publicate pe site-ul MAE.

Mai multe reguli pot avea impact asupra liberei circulaţii a persoanelor şi a bunurilor sau mărfurilor. Astfel, cei interesaţi pot accesa pagina www.mae.ro/node/51759, unde găsesc informaţii actualizate legate de COVID-19.

MAE recomandă celor care se află în străinătate şi vor să afle informaţii legate de prevenirea infectării cu noul coronavirus să sune la numărul de telefon +4021.320.20.20 din orice reţea, cu tarif normal, 24 de ore din 24.

Ministerul român subliniază că această linie telefonică este destinată strict informării cetăţenilor şi nu este un număr de urgenţă.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români aflaţi în situaţii dificile să contacteze misiunea diplomatică sau oficiul consular din statul în care se află, accesând pagina www.mae.ro/romanian-missions, sau să apeleze numărul de telefon
0040214312059 – pentru notificarea prezenţei în statele în care se află la acest moment şi comunicarea datelor de contact.

Informaţii de interes pentru studenţi/elevi/cadre didactice aflate în programe de mobilitate în afara graniţelor sunt disponibile pe site-ul: www.erasmusplus.ro.

Referitor la situaţia din diferite ţări, în contextul COVID-19, MAE recomandă paginile http://www.mae.ro/node/51880, pentru ţările din Europa şi http://www.mae.ro/node/51982, pentru alte regiuni. AGERPRES