
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi că Armata va suplimenta personalul de ordine publică prezent pe străzi în contextul restricţiilor pentru limitarea transmiterii COVID-19.
„Am convenit să folosim şi Armata pentru a gestiona mai bine situaţiile create în teren. În acest fel, Armata va pune la dispoziţie personal care va veni să suplimenteze forţele de ordine publică, Jandarmerie şi Poliţie”, a spus şeful statului la finalul unei şedinţe cu premierul Ludovic Orban, cu miniştrii de Interne, al Sănătăţii şi al Apărării.