Breaking News

Călin Popescu-Tăriceanu spune că Victor Costache a fost „lamentabil” ca ministru al Sănătăţii

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, spune că Victor Costache a fost „lamentabil” ca ministru al Sănătăţii, „a comunicat puţin şi din vârful buzelor”.

„A venit demisia ministrului Sănătăţii! Nu m-a luat prin surprindere! În toate lunile în care a fost ministru, dl Costache mi-a dat impresia unuia care îşi face treaba într-un mare sictir, de parcă ne-ar fi făcut un mare serviciu. A comunicat puţin şi din vârful buzelor. A luat decizii îndoielnice şi târzii, a avut în minte interesele celor puţini şi nu ale celor mulţi. Am auzit lucruri bune despre doctorul Costache, dar ca ministru a fost unul lamentabil”, a scris Tăriceanu, joi, pe Facebook.

În opinia sa, „demisia era predictibilă şi gafa cu testarea în masă a bucureştenilor a fost doar pretextul ca el să plece”.

Potrivit liderului ALDE, „cauzele sunt mai profunde şi se leagă de lipsa de pregătire a sistemului medical pentru impactul pandemiei în condiţiile în care au recunoscut că ştiu cel puţin din luna ianuarie de dimensiunile crizei”.

„Aşa am ajuns ca doctorii şi personalul medical să intre în luptă total nepregătiţi, cu măşti de unică folosinţă pe care le reutilizează, cu combinezoane improvizate şi cu mănuşi găurite. În loc de a se pregăti pentru această luptă, Orban & Co au preferat să joace piesa alegerilor anticipate, piesă care astăzi are un final dramatic. Am văzut reacţiile la demisie ale unor lideri PNL. Pe fond, ei spun că gestul dlui Costache este un gest de responsabilitate şi onoare! Serios? Atunci cei care au rămas în guvern sunt miniştri iresponsabili şi lipsiţi de onoare?”, mai scrie Tăriceanu. AGERPRES