Decretul cu privire la implicarea Armatei Naţionale pe durata stării de urgență va fi publicat în MO

Chişinău, 26 mar. /MOLDPRES/. Decretul cu privire la implicarea Armatei Naţionale pe durata stării de urgență va fi publicat în numărul de mâine al Monitorului Oficial, informează MOLDPRES.

Potrivit documentului, Armata Națională va acorda sprijinul necesar autorităților statului în acțiuni destinate prevenirii, diminuării şi lichidării consecinţelor pandemiei de coronavirus (COVID-19) în corespundere cu dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova.

În același text se precizează că durata serviciului militar în termen și cu termen redus în Forțele Armate se prelungește până la ridicarea stării de urgență. De asemenea, se sistează procesul de încorporare în serviciul militar în termen și cu termen redus în Forțele Armate, până la ridicarea stării de urgență.

Prezentul decret a intrat în vigoare la data semnării.

Sursa: www.monitorul.md