Chişinău, 26 mar. /MOLDPRES/. Spitalele din Bălți și Comrat vor fi activate în procesul de depistare și tratare a cazurilor de COVID-19. Anunțul a fost făcut joi, după şedinţa Punctului Focal, de către ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu, transmite MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, astăzi s-a luat decizia de a activa două instituții medicale regionale pentru a evita transportarea bolnavilor și pentru a micșora încărcătură pusă pe spitalele din capitală.
Șeful de la Sănătate a specificat că ieri personalul medical din aceste două instituții a primit echipamentul și consumabilele necesare și ele au finisat instruirea pentru a putea trata cazurile de COVID-19. De instruire conform protocoalelor OMS au beneficiat și medicii de familie.
Dumbrăveanu a precizat că până în prezent în Laboratorul ANSP au fost aplicate 1 164 de teste, iar 149 s-au dovedit a fi pozitive. Din cazurile de infectare deja confirmate, 49 sunt de import iar 100 cu transmitere locală. În ultima perioadă se atestă o intensificare a transmiterii locale, din acest motiv reiterez îndemnul pentru populație să rămână acasă, iar vârstnicii să nu părăsească domiciliul fără a avea strictă necesitate”, a spus oficialul.
Ministrul a comunicat că 25 dintre pacienții infectați cu COVID-19 și internați la spitalul “Toma Ciorbă” se află în stare gravă, alte trei persoane în stare gravă sunt tratate la Spitalul Republican. Restul pacienților au o stare de sănătate de gravitate medie sau satisfăcătoare.
În perioada 17 martie-15 mai, pe întreg teritoriul Republicii Moldova este declarată stare de urgenţă. Pe durata acesteia, Comisia Națională pentru Situaţii Excepţionale a emis mai multe măsuri restrictive pentru cetățeni și a implicat polițiștii și militarii pentru supravegherea respectării lor. Cetățenii, dar și agenții economici, care nu se supun deciziilor comisiei, vor fi sancționați.