Breaking News
A computer image created by Nexu Science Communication together with Trinity College in Dublin, shows a model structurally representative of a betacoronavirus which is the type of virus linked to COVID-19, better known as the coronavirus linked to the Wuhan outbreak, shared with Reuters on February 18, 2020. NEXU Science Communication/via REUTERS THIS IMAGE HAS BEEN SUPPLIED BY A THIRD PARTY. MANDATORY CREDIT.

Hidroxiclorochina nu este mai eficient decât alte tratamente deja existente pe piaţă pentru a lupta contra COVID-19

Hidroxiclorochina, un medicament antimalaric ce ar putea fi considerat „un dar venit din cer” în lupta împotriva noului coronavirus, potrivit preşedintelui american Donald Trump, şi a cărui utilizare a generat dezbateri aprinse în multe ţări, nu este mai eficient decât alte tratamente deja existente pe piaţă pentru a lupta contra simptomelor cauzate de COVID-19, potrivit unui studiu publicat în China, informează AFP.

Studiul, apărut în publicaţia editată de Universitatea Zhejiang din Hangzhou pe 6 martie, a fost realizat pe un grup de 30 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, din care jumătate au primit hidroxiclorochină.

După o perioadă de monitorizare de şapte zile, 13 din cei 15 pacienţi care au urmat acest tratament au fost testaţi negativ, fapt care înseamnă că virusul SARS-CoV-2, care cauzează COVID-19, dispăruse din organismul lor. În cadrul grupului de pacienţi care nu au primit tratamentul, acest număr a fost de 14.

Perioada medie de vindecare a pacienţilor din cele două grupuri a fost de asemenea similară.

Eşantionul de pacienţi care au participat la acest studiu a fost însă mult prea mic pentru ca acesta să poată fi considerat semnificativ.

Un studiu francez recent, realizat pe acelaşi număr de pacienţi, a arătat că hidroxiclorochina, un derivat al clorochinei (moleculele celor două substanţe sunt asemănătoare), a fost deosebit de eficientă în lupta contra COVID-19, mai ales atunci când a fost administrată alături de antibioticul Azitromicină.

Clorochina este un medicament antimalaric ieftin, folosit de mai multe decenii şi comercializat în Franţa în special sub denumirea de Nivaquine.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a îndemnat la prudenţă în ceea ce priveşte folosirea clorochinei în tratarea COVID-19, din cauza numărului mic de pacienţi care au recurs la acest tratament.

Donald Trump a anunţat săptămâna trecută că administraţia sa colaborează cu mai multe companii farmaceutice pentru a facilita accesul la acest medicament.

Liderul de la Casa Albă a adăugat luni că tratamentul în cauză ar putea fi „un dar venit din cer” şi ar fi capabil „să schimbe datele problemei”.

Oamenii de ştiinţă cer comunităţii internaţionale să aibă mai multă răbdare, în aşteptarea momentului în care un eşantion mai mare şi mai reprezentantiv de pacienţi să poată fi testaţi, pe perioade mai îndelungate.

Donald Trump a evocat cazul unui bărbat din Florida care a declarat că acest medicament antimalaric i-a „salvat viaţa”. Câteva zile mai târziu, presa americană a anunţat moartea unui bărbat de 60 de ani din Arizona care ingerase fosfat de clorochină.

Soţia lui, care a fost internată la terapie intensivă, a explicat că ea şi soţul ei au ingerat o doză prea mare din acest produs, folosit la curăţarea acvariilor. AGERPRES