Încă două decese, noaptea trecută, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi

Încă doi pacienţi infectaţi cu COVID-19 au decedat, noaptea trecută, la Spitalul de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva” din Iaşi. După cum informează Grupul de Comunicare Strategică, este vorba despre un bărbat de 75 de ani, din judeţul Iaşi, internat şi confirmat în data de 22.03.2020, care a decedat în data de 26.03.2020. Pacientul, care este al 23-lea caz de deces din cauza pandemiei de coronavirus din România, avea şi alte comorbidităţi, respectiv diabet zaharat complicat. Cel de-al doilea deces înregistrat este al unei femei de 80 de ani, din judeţul Bacău, internată la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi, în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI). Pacienta, care a fost confirmată ca fiind infectată cu COVID-19 în data de 25.03.2020, a decedat pe data de 26.03.2020. Aceasta avea printre comorbidităţi insuficienţă cardiacă şi fibrilaţie atrială. La nivel naţional, în acest moment, numărul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 a ajuns la 1.029, dintre care 24 au decedat. De asemenea, 94 s-au vindecat de boală. În carantină se află  6.151 de persoane, iar în izolare 110.042 de persoane. În ceea ce priveşte judeţul Iaşi, în prezent, 1.992 de ieşeni sunt izolaţi la domiciliu, fără simptomatologie specifică, fiind monitorizaţi din punct de vedere medical de către medicii epidemiologi. În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi, 42 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare la domiciliu. Conform ultimelor centralizări, un număr de 163 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate de autorităţi. (E.M.)