FUGA DIN RAI (III)
7.
.
Am uitat ce înseamnă
Păcatul mirositor de floare.
Păcatul
născut din curiozitate
și mai puțin din neascultare.
De la Izgonirea lui Adam și a Evei
Grădina Edenului a fost ferecată
cu poarta inscripționată
și ținută sub cheie
Loc contaminat
”Interzis celor care fac diferența
între măr, șarpe, bărbat și femeie”
Poemul din mine crescuse deja
asemenea mărului ademenitor
Privea prin sufletul meu
florile pajiștei neculese nicicând:
de parcă privirea putea foarte bine
să fie un bun de tăvăit covor
– Ce este o femei, Îngere Daniel?
– Nu știu. Întreabă-ți Îngerul Păzitor!
Îngerul Meu Păzitor nu mi-a răspuns
M-a pus să-i întreb pe toți ceilalți
pe scara ierarhică a Împărăției.
Nimeni nu mi-a răspuns
Sau nu au vrut să-mi răspundă
Astfel încât întrebarea a ajuns
La urechile lui Dumnezeu.
Mi-a povestit (mai apoi) Îngerul meu Păzitor
despre supărarea Supremă
ce a tulburat scrierea din trebnic:
– Aduceți-l la mine pe netrebnic!
Și netrebnicul a fost adus
în fața Marelui Tron
Ca un câine aplecat cu capu-n castron
Pe Judecata de-apoi punându-se bir
Oy vey iz mir !
8.
Serafimii, Heruvimii și Tronurile
Compun prim planul spațiului în care
Există Dumnezeu
Îmbrăcați cu dragostea lui Dumnezeu,
ca niște șerpi de foc,
serafimii
nu lasă pe nimeni să-i privească!
Îmi căutau privirea…
dar sufletul meu era unul mărunt
un fel de plevușcă
nu atât de dezvoltat încât să fie divin
Lângă ei, heruvimii
Un fel de contabili și de învățați ai lui Dumnezeu,
Cei care au mai făcut o dată
expulzarea din Grădina Edenului
La fel ca serafimii au fost la început tot patru
(Dintre care Satan a căzut în Iad)
Ca niște sfincşi cu aripi s-au năpustit asupra mea
încercând să-și aducă aminte care au fost
slăbiciunile lui Adam și ale Evei
dar sufletul meu plutea asemenea unei frunze
ce nu avea de gând
prea curând
să fie o frunză căzătoare
Niște roți mari strălucitoare, acoperite cu mulți ochi,
cu care Dumnezeu se deplasează
sunt Tronurile, guvernatori cerești
cei care vor să găsească echilibrul între materie și spirit
între bine și rău
Mă priveau cu detașare,
simțindu-i asemenea unui motor turat
înaintea demarajului!
Aș fi trebuit să-mi dau seama că gândurile lor era supreme
care știu că ele distribuie judecata lui Dumnezeu
” în scopul de a-I îndeplini dorinţele pentru noi”
Nu am schițat nici un gest
Sufletul meu a înghețat
contopindu-se cu gheața Tronurilor
se pare că am dat la pace
un fel de remiză
până când de deasupra lor s-a auzit
glasul lui Dumnezeu.
(este necesară această paranteză explicativă.
De unde să știm noi cum sună glasul lui Dumnezeu?
– și nu ar fi putut fi foarte bine
glasul unuia sau a altuia dintre îngeri?
Pentru a închide cât mai repede paranteza, pot spune că
acel Glas multidimensional, singur s-a recomandat:)
9.
– Sunt Dumnezeu! Tu cine ești de-mi tulburi liniștea și legile?
– Sunt un suflet rătăcit, Doamne, Dumnezeul Meu
– Aha. Vrei să spui dezorientat?
– Nu, rătăcit!
– Într-un cuvânt mai ușor de înțeles, dezorientat?
– Nu, rătăcit!
– Încăpățânat, ferm, decis, sau limitat, pierdut…
– Nu, rătăcit!
– Rătăcit de ce sau de cine ești?
– De Dumnezeul Meu, Doamne!
– Și când crezi că te-ai rătăcit de Mine?
– Când m-am lăsat ferecat în Grădinile Raiului
– Sufletul nu trebuie confundat cu trupul.
Nu are aceleași drepturi și aceleași obligații
Sufletul are șansa nemuririi, reînceperii vieții prin reîncarnare
Pe când trupul ține doar o fracțiune de timp
Dintr-acela pământean
Nu poți veni aici și să vorbești despre femeie
Să ne aduci aminte de păcatul primordial…
– Dar nu eu am vorbit despre femeie,
poemul din mine care se simte abandonat…
– Ai spus, poemul din tine?
– Da, poemul din mine!
– Spune-mi-l. Rostește-l așa cum este el,
fără puncte, puncte, puncte sau
(cum le spuneți voi, suflete de pământean)
bip-uri, bip-uri cât mai multe!
ADI CRISTI