Consiliul Naţional al Elevilor solicită aplicarea, începând cu luna septembrie, a legii privind scăderea numărului de ore.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Consiliul Naţional al Elevilor îi cere ministrului Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, asumarea publică a aplicării legii privind scăderea numărului de ore începând cu septembrie 2020, dar şi demontarea tuturor demersurilor cadrelor didactice care doresc prorogarea, ”având ca unic scop salvarea propriilor norme didactice şi nu îmbunătăţirea, pe termen lung, a actului instructiv-educativ”.
Totodată, se mai solicită introducerea unui reprezentant al Consiliului Naţional al Elevilor în fiecare grup de lucru realizat în vederea modificării arhitecturii curriculare, ”întrucât rezultatele grupului de lucru afectează în mod direct beneficiarii primari ai educaţiei”.
„Ne-am asumat consultarea elevilor din România, întrucât Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat chestionare doar pentru profesori şi părinţi – noi dispunem de toate resursele necesare pentru a realiza consultare şi pentru a fi vocea colegilor noştri, pentru a-i reprezenta în relaţia cu decidenţii. Nu mai acceptăm generaţii de sacrificiu în sistemul educaţional. Ministerul Educaţiei şi Cercetării trebuie să îşi asume public aplicarea legii privind scăderea numărului de ore, iar ministrul Educaţiei şi Cercetării trebuie să se implice activ în operaţionalizarea comisiilor ce au ca scop realizarea noilor planuri-cadru. În ciuda faptului că ne aflăm în plină pandemie, mijloacele digitale nu trebuie utilizate doar de profesori, ci şi de experţii care trebuie să îşi facă treaba şi să organizeze sesiuni de lucru online pentru elaborarea planurilor-cadru pentru învăţământul gimnazial, iar asta cât de repede”, a declarat Antonia-Laura Pup, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.
Potrivit noului act normativ, care intră în vigoare în anul şcolar 2020 – 2021, numărul de ore este, în medie, 20 pe săptămână la învăţământul primar (4 ore pe zi), 25 la învăţământul gimnazial (5 ore pe zi) şi 30 pe la învăţământul liceal (6 ore pe zi).
Cel mai mare impact al reducerii orelor va fi la gimnaziu, unde elevii au în prezent de la 26 – 28 de ore într-o săptămână, la clasa a cincea, la 31 – 34 de ore în clasa a opta. În ceea ce priveşte ciclul primar, elevii de la clasa pregătitoare au între 19 şi 20 de ore pe săptămână, cu maximum un opţional, cei din clasele I-III, între 20 şi 21 de ore pe săptămână, cu maximum un opţional, iar cei din clasa a IV-a, între 21 şi 22 de ore, cu maximum un opţional, arată sursa citată. AGERPRES