Echipamente de protecţie pentru cadrele medicale, distribuite de IGSU

La sfârşitul săptămânii trecute, la Iaşi au sosit 6.320 de combinezoane de protecţie, 2.750 de măşti de protecţie tip FFP3 şi 2.830 de măşti de protecţie tip FFP2, materiale de protecţie destinate personalului din sistemul sanitar ieşean. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), echipamentele fac parte dintr-un lot achiziţionat centralizat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), fiind distribuite către unităţile medicale din judeţul Iaşi. În altă ordine de idei, în prezent, un număr de 2.869 de persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi monitorizate de medici în judeţul Iaşi. 654 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare. Conform ultimelor centralizări, un număr de 292 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate iar pentru 3 persoane care s-au aflat in carantina perioada de 14 zile a expirat. (E.M.)