24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Lupta continua. În aceeași harababură, confuzie și disperare. Medicii din spitalele României au devenit proprii lor pacienți. Lipsa echipamentului de protecție, în lupta cu coronavirusul Covid-19, face absurdă și imposibilă această misiune. Este ca și cum ți se ordonă asaltul fără a se ține seama că soldatul din linia întâi, cadrele mediale, sunt aruncate în luptă în hainele de acasă, cu mâinile goale, având la ele doar dragostea de țară și decizia de ne negociat a jurământului lui Hipocrate.
Spitalele au devenit ele însele focarele insurmontabile ale infecției cu noul coronavirus, reușindu-se, într-un timp relative scurt, să adauge la bolile existente aflate în procedură de tartare și această bomboană de pe tort, Covid-19, care devine inevitabil bomboana de pe colivă. Lipsa personalului medical, dispărut în pijamalele pacienților, riscă să transforme lumea halatelor albe din vindecătorul infecției în producătorul și difuzorul acesteia.
Pur și simplu spitalele atinse din neglijenţă, prostie sau chiar incompetență de noul virus ucigător sunt scoase din circuitul asigurării sănătăți publice, fiind transformate în bombe cu efect întârziat, bombe care aruncă în aer speranțele Planetei de a ieși din spirala perforatoare a Hadesului celor lipsiți de speranță.
Ineficiența sistemului sanitar de la un anumit nivel de aglomerare cu bolnavi ce necesită un număr de paturi, din cele 1300 de paturi de la ATI, atât cât are România la această oră, când numărul de infestați cu Covid-19 (1292) a atins acest maxim maximum din 7219 de carantinați sau din ”rezerva” izolaților (124.320), în care bănuiala îmbolnăvirii îi scoate din circuitul social, forțându-i, întru binele comunității, să stea în afara terenului 14 zile.
Dacă în Italia și Spania, țările puternic afectate de virus, tabloul clinic arată înfiorător făcându-ne pe noi, românii, mici copii care se ”alintă” cu cei 29 de morți pe lângă zecile de mii ale italienilor și spaniolilor, țări care au depășit morții Chinei, plasând-o pe un ”rușinos” loc III. (sic!)
Noi, românii, o vom duce așa cum ne este scris, ceea ce înseamnă că avem obligația de a ne lua în seamă, de a nu ne lăuda cu numărul jalnic de mic al celor afectați de Covid-19, ci, din contra, să ni se pară că de eforturile noastre depinde salvarea Planetei. Este suficient să moară un singur semen și suntem nevoiți să ne turnăm cenușă în cap, să ne facem mea culpa pentru trista întâmplare, mai ales dacă aceasta s-a datorat neglijenței, prostiei, incompetenței. Și, mai există un factor care ne poate ține îngenunchiați, atunci când ne dăm seama că suferim de o indisciplină crasă, de o aroganță pe măsura eșecului.
De fiecare data când trebuie să ascultăm de cei pe care tot noi i-am pus în frunte, se întâmplă să ni se pară că noi avem dreptate, în timp ce specialiștii exagerează, astfel încât să existe un discurs paralel, o perturbare a mesajului ce ar trebui să fie clar și înțeles de toți, să nu existe acele confuzii deformatoare și lipsite de coerență.
Timpul în astfel de condiții de stress, de încordare, are o componentă accelerată, care dilată orice așteptare, făcându-ne să avem imaginea secundei mărită, amintindu-ne că suntem în stare să privim realitatea printr-o lupă ce deformează prin mărire realitatea care se mișcă mai încet, cu încetinitorul, oferindu-ne ocazia de a trăi secunda la dimensiunea minutului, cel puțin. Timpul trece greu sau, uneori, înregistrăm salturi spectaculoase peste ore sau chiar peste zile. Totul e să ții minte în ce parte de situezi, căror emoții trebuie să le faci față.
Medicii pacienți sunt, în același timp, și medicii curanți, obligând administratorii sistemului sanitar să traseze culoare speciale, pe care să aibă acces doar bolnavii și medicii aruncați în bătălia cu Covid-19.
Surprinzătoare începe să fie scăderea vârstei personalelor infestate cu acest nou virus, astfel încât de la 65-70 de ani, vârsta critică începe să afecteze și persoanele tinere, între 40-50 de ani,cu forme grave, care necesită ocuparea paturilor de la ATI, atâta timp cât respirația trebuie ajutată cu ajutorul ventilatorului.
Președintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila încearcă să ne coboare cu picioarele pe pământ, să ne smulgă isteriei și panicii:”Sunt vreo 650 de persoane care mor zilnic în România, în mod curent.
Rămâne să vedem cât, cazuri de infecţie cu Covid-19, cât reprezintă din aceste 650 de cazuri. Ce e interesant, apropo de fragilitate, este că noi avem în România 14.000 de pacienţi care fac dializă. Deci doar 14.000. Dacă fac eu aşa o socoteală, mai puţin de unu la mie din populaţia României. Avem mai puţin de unu la mie din populaţie cu dializă şi avem 20% dintre decese pacienţi cu dializă”, a declarat Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.
Tot Alexandru Rafila susţine că epidemia de coronavirus va dura aproximativ doi ani de zile şi că distanţarea socială ar trebui păstrată şi după aceea.
„Eu cred că trebuie să reducem oricum activitatea socială, adică să nu ne întoarcem la modelul anterior. Probabil că vor exista relaxări în cursul perioadei de vară. Punctul meu de vedere a fost şi mi-l menţin legat de o evoluţie de doi ani a acestei epidemii”.
Trist dar adevărat. Dacă o astfel de evaluare depăşeşte dimensiunea premoniției, vom fi obligați să ne modificăm felul nostru de a fi, inventând o altfel de apropiere a semenilor, fără atingere, fără șoapte, fără săli pline de spectatori.
ADI CRISTI
