Dan Barna spune că respectă decizia PLUS de a nu mai face declaraţii politice

Preşedintele USR, Dan Barna, spune că respectă decizia PLUS de a nu mai face declaraţii politice pe durata crizei generate de coronavirus, precizând că reprezentanţii Uniunii vor continua să propună Guvernului soluţii la problemele existente, semnalând în acelaşi timp lucrurile care nu funcţionează.

“În această perioadă foarte complicată şi fără precedent în perioada modernă pentru România e foarte important ca fiecare om politic, fiecare partid să îşi folosească toate resursele, competenţa şi energia în a sprijini cetăţenii şi societatea în depăşirea acestei crize. Din această perspectivă, respectăm decizia colegilor noştri de la PLUS. Cât timp avem bună credinţă şi întreprindem toate demersurile necesare e un lucru foarte bun. Într-adevăr nu e loc de lupte politice. Noi la rândul nostru o să continuăm şi la nivel parlamentar, şi în activitatea de zi cu zi să susţinem iniţiativele cetăţeneşti. Colegii mei discută cu reprezentanţi ai Guvernului, avem celula de criză a Alianţei USR PLUS, unde discutăm cu experţi din domeniul sănătăţii, economic, al managementului crizelor. Identificăm măsuri potenţiale, le transmitem Guvernului, încercăm să îi convingem. E un demers firesc. Vom continua să reacţionăm de câte ori aflăm despre lucruri care nu funcţionează aşa cum trebuie”, a declarat Barna, marţi seara, pentru AGERPRES.

Liderul USR a subliniat că este important să se “spună lucrurilor pe nume”, reamintind în acest sens că, luni, liderii Uniunii au semnat o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Klaus Iohannis, Guvernului, dar şi personalului medical, solicitând transparenţă şi comunicarea cu rapiditate a tuturor informaţiilor legate de combaterea epidemiei de COVID-19.

“Societatea civilă în ansamblu, companii, mediu non-guvernamental poate şi vrea să contribuie activ la depăşirea acestei crize. Însă pentru asta e necesar ca Guvernul să fie transparent şi să spună problemele pe care le avem. Faptul că se ascunde informaţia sub preş este un lucru care nu ajută pe nimeni. Încrederea – pentru că Guvernul cere românilor încredere, colaborare, sprijin şi solidaritate – se câştigă prin transparenţă şi spunerea adevărului. Şi asta e ceea ce solicită USR de la Guvern, pentru că în momentul în care ştim, ca societate, care sunt lipsurile într-un spital, care e necesarul într-o zonă sau alta a ţării, pot exista iniţative private prin care aceste lipsuri şi aceste nevoi să fie acoperite. Cât timp rămânem în logica ‘avem de toate’ repetăm acelaşi scenariu în care afară e vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”, a spus Barna.

El a adăugat că reprezentanţii USR vor continua să “discute cu toţi cei implicaţi” pentru a găsi soluţii la criza actuală pe palierele medical, economic şi social. Totodată, el a reamintit că a fost constituită şi o celulă de criză a Alianţei USR PLUS în care sunt dezbătute soluţii privind lupta cu noul coronavirus.

“Ca partid parlamentar nu se pune problema să nu fim prezenţi în dialogul public şi în dezbaterile publice care au loc pe temele importante ale societăţii. Vom continua să reprezentăm cetăţenii României, la fel cum am făcut-o şi până acum, să semnalăm probleme acolo unde acestea există şi să venim cu soluţii, exact cum am făcut-o de fiecare dată”, a menţionat Dan Barna. AGERPRES