POEME TIP VENTILATOR (I)

CORONAVIRUSAȚII

Privesc strada pustie
Înspre crematoriul orașului…

Un deșert desenat stingher
Cu dunele
imaginate din pete de moarte

Încerc să-mi aflu urma pașilor
și constat că florile se scutură
înaintea căderilor de frunze
cum moartea ar fi procesată
înaintea nașterii.

Vorbesc fără cuvinte, fără sunete
asemenea unui concert la trompetă
fără muștiuc
Un sâsâit de șarpe îți iese din sân
Cum mai ieșea cândva răsăritul
De sub trupurile noastre tăvălite

Suntem păzitorii singurătății
Ai prizonieratului între patru pereți
Fără formele definitive ale condamnării

Pur și simplu trebuie
Să lăsăm viața să treacă pe lângă noi
Doar ca să ne mințim că trăim
Că rămânem în viață
Fără ca aceasta să mai însemne ceva
Sau altceva decât
rezistența copacului asuprit de furtună.

ADI CRISTI