Breaking News

Certificatele de atestare fiscală, eliberate în format electronic pe perioada stării de urgenţă

În perioada 16 – 30 martie 2020, la Direcţia Generală Economică şi Finanţe Publice Locale (DGEPFL) au fost înregistrate 653 de cereri privind eliberarea certificatelor de atestare fiscală, preluate prin intermediul e-mailurilor/platformei https://edirect.e-guvernare.ro, care au fost soluționate prin emiterea certificatelor de atestare fiscală în format electronic (semnate electronic) și comunicate online contribuabililor. Numărul certificatelor emise și comunicate contribuabililor a fost de 653 (384 – persoane fizice, 269 – persoane juridice). Referitor la cererile de eliberare a certificatelor depuse de către contribuabili până pe 13 martie 2020 și care trebuiau ridicate personal de către aceștia după data de 16 martie 2020, organul fiscal local a procedat la transmiterea acestora prin e-mail sau prin poștă. Numărul total al acestora a fost de 113 (43 – persoane fizice, 70 – persoane juridice). Potriivt unei informări a DGEFPL, declarațiile fiscale și documentele justificative transmise de către contribuabili prin intermediul e-mailului (declarații privind înregistrarea și scoaterea din evidența fiscală a mijloacelor de transport, clădirilor, terenurilor, reevaluărilor clădirilor etc.) au fost preluate și înregistrate în aplicația informatică privind administrarea impozitelor și taxelor locale. Astfel, au fost soluționate un număr de 615 de astfel de declarații (325 – peroane fizice, 290 – persoane juridice). Menționăm faptul că înscrisurile necesare înmatriculării sau radierii din evidența Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Iași, a deciziilor de impunere etc. au fost comunicate contribuabililor prin intermediul e-mailului sau prin poștă. Aproximativ o sută de răspunsuri la adresele autorităților și instituțiilor publice competente potrivit legii ori ale altor compartimente de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului au fost comunicate acestora prin intermediul serviciilor poștale ori e-mailului (70 – persoane fizice, 30 – persoane juridice). De asemenea, s-au operat 112 restituiri, compensări, transferuri de sume necesare a fi efectuate atât la solicitarea contribuabililor, cât și din oficiu (107 – persoane fizice, 5 – persoane juridice). Potrivit informării DGEPFL, numărul contribuabililor care au efectuat plăți online sau prin virament bancar a fost de aproximativ 4.000 (3.408 contribuabili persoane fizice și 592 contribuabili persoane juridice), iar suma încasată a fost de 6.740.240,75 lei. Reamintim că, potrivit prevederilor Hotărârii nr. 4 din 15 martie 2020 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență a Municipiului Iași, activitatea de impozite și taxelor locale, care presupune în mare parte interacțiunea și schimbul de informații directe cu contribuabilii, se desfășoară doar în mediul online conform prevederilor legale și Hotărârii Consiliului Local (HCL) nr. 218 / 2017 privind comunicarea actelor administrative fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanță, respectiv HCL 6 / 2018 (completare la HCL nr. 218/2017 în privința certificatelor de atestare fiscală). Acest fapt a avut ca principal efect creșterea considerabilă a numărului de cereri depuse de contribuabili prin intermediul e-mailului și prin intermediul platformei https://edirect.e-guvernare.ro. În această situație a fost necesară creșterea numărului de salariați ai Direcției Generale Economice și Finanțe Publice Locale împuterniciți pentru semnarea electronică a actelor administrative fiscale. (E.M.)