Informaţiile potrivit cărora structura anului şcolar 2019-2020 a fost modificată sunt fals

Ministerul Educaţiei Naţionale precizează că informaţiile şi documentul puse în circulaţie în spaţiul public, potrivit cărora structura anului şcolar 2019-2020 a fost modificată, sunt false.

“Cursurile nu se reiau în data de 6 aprilie! Vă rugăm să vă informaţi doar din surse oficiale şi vă asigurăm că Ministerul Educaţiei şi Cercetării va informa în mod oficial în legătură cu deciziile ce urmează a fi luate pe acest subiect. Aşa cum se cunoaşte, aceste decizii depind de evoluţia pandemiei generate de coronavirus/COVID-19”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

Ministerul mai anunţă că va formula denunţ penal pentru ca organele abilitate să identifice “persoanele care se fac vinovate de distribuirea în spaţiul public a unor înscrisuri false, care au rolul de a genera confuzii”.

“Ministerul Educaţiei şi Cercetării se delimitează categoric de acţiunile acestor persoane şi de conţinutul fals al documentului: documentul vehiculat în spaţiul public nu este emis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării”, se arată în comunicat. AGERPRES