MINCIUNII NU-I PLACE SĂ RÂDĂ

Din nou vine timpul păcălelilor și, mai ales, a păcăliților. Într-o astfel de conjunctură nu putem să ne ignorăm păcălici. Aceștia fac parte din arsenalul folclorului luat de pe dealuri, din văile și munții acestui topos în care frunza doinește, firul de iarbă lălăie, iar creanga trosnește în urma fugii porcului mistreț.

Într-un astfel de areal natural, de o virginitate soră cu neprihănirea, crește poporul doinit și baladic așezat la nașterea și la moartea viitorului adus cu arcanul în timpul prezent, cum doar prizonierii mai sunt prinși și schingiuiți pentru a mărturisi despre ceea ce nici ei nu știu nimic, nu au habar de așa ceva.

Există o zi anume, un fel de bufon al Regelui, căruia i se ppromite orice, acest”Orice” oferind urechilor Curții să prindă din zbor și ceea ce nimeni nu avea voie sau nu avea curajul să strige în gura mare. El, Nebunul, Bufonul, avea acest drept intangibil de restul muritorilor cu dragoste firească de viață.

Ei bine, 1 Aprilie este întruchiparea acestui Bufon, acestui Nebun al Regelui, care poate să strige nu înjurături, nu minciuni vinovate, ci purul adevăr, oricât de ascuns a reușit acesta să fie dosit. Ba, mai mult, 1 Aprilie a devenit el însuși Regele, cel care poate să țină la picioarele lui o zi în care Păcăleala să joace rolul Reginei, căreia îi este permis orice sau, pentru a fi absolutiști, îi este permis totul.

Bășcălia capătă o formă superioară de manifestare în care poanta devine decisivă, ea trebuind să țină locul cu brio al ultimului vers al epigramei, de fapt, trebuie să fie ultima jumătate a ultimului vers al epigramei. Pocnetul, zvâcnetul, lovitura de grație sunt astfel înmagazinate în acel declic al hohotului de râs, scos din încordarea arcului de poanta cu efecte majore în hotul de râs, chiar dacă aceasta se consumă instantaneu, făcând astfel nevinovat atacul care, într-o altă zi ar fi declanșat marile conflicte ale lumii.

Râsul este necesar în igiena minții umane, echilibrată și sclipitoare, detașată și dezinhibată, pregătită astfel să ofere un răspuns competent marilor probleme ale existenței, indiferent de anotimp, indiferent de regim, fiind de fapt arma mortală a pumnului în gură.

Într-o astfel de zi, fiecare popor își verifică capacitatea de a râde, capacitatea de a se folosi de umor pentru a-și spune verde-n față câte-n lume și în stele, doar, doar tensiunile s-ar mai echilibra puțin, folosindu-se de autostradă râsului. Relaxarea prin râs, produs prin intermediul umorului, construit ca un mesaj ironic al pașilor făcuți zi de zi în realitate.

Cel care are această capacitate de a face față umorului, acela se poate numi câștigător, indiferent de conjunctura timpului prezent. Hohotul de râs nu poate fi falsificat, nu poate fi însușit de cei care au în sângele lor componenta aroganței, bățoșenia care îi împiedică să fie salcie gânditoare.

Lipsa capacității de ”a face haz de necaz” trădează personajului respectiv o invaliditate majoră în ceea ce privește misiunea lui ”descurcă-te singur”, dovedind în clar acest handicap major în a lua viața în piept, nu doar pentru a o consuma, cât mai ales pentru a o ridica ”pe noi culmi”, eliminând din expresie partea exagerată și fără acoperire ”de progres în viitor”. Umorul este un colaborator perfect nu pentru viitor, cât mai ales pentru prezent, timp de care depinde, ar trebui să înțelegem această afirmație, nu poate fi altceva decât fundamentul viitorului. Nu poți construi ceva pentru care să nu ai puternica fundație, echivalentă a ceea ce vrei să pui pe ea, un purice sau un zigurat, în vârful căruia să existe templu Pasului Înainte, o apropiere vădită de Dumnezeu.

Astăzi, iată, de 31 de ani, nu mă voi închina Regelui Păcălitor, din respetc pentru tragedia pe care o trăim fără voia noastră sau chiar și cu voia noastră când vedem că suntem artizani în a ne face rău cu mâna noastră, nefiind în stare să respectăm ceea ce ne sfătuiesc specialiștii și stăm la mâna tâmpiților, analfabeților, maneliștilor cu nume de produse de galantar. Prostia nu doare, dar viață, produce dezastre, din ce în ce mai greu de gestionat. Nu trebuie ca toți să fie tâmpiți, este îndeajuns să avem printre noi vreo doi, trei sălbatici pentru ca recepția să fie compromise.

Astăzi nu vom hohoti. Astăzi vom vorbi doar despre terapia prin râs, lăsând altora această șansă de a-și reveni, dacă, într-adevăr, își mai pot reveni. Oricum, trebuie să fim convinși că minciunii nu-i place să râdă, ceea ce ar putea să însemne că minciuna nu are cum să stea la aceeași masă cu noi, cei care suntem făcuți să oferim șanse mari hohotului de râs, chiar și atunci când derbedeii, golanii, prostimea în general, nu știu să deosebească serbarea câmpenească de batjocura rudimentară a legii, doar pentru a se oferi ei a fi Bufonii Regelui.

ADI CRISTI