Peste o mie de ieşeni au ieşit din perioada de autoizolare la domiciliu

La data de 1.04.2020, la nivelul judeţului Iaşi, un număr de 3.050 de persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate de către medicii epidemiologi din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP). De la izbucnirea pandemiei cu noul coronavirus şi până în prezent, 1.015 de ieşeni au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare. Conform ultimelor centralizări, un număr de 340 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate de autorităţi. Structurile IPJ,  IJJ și Poliției Locale au efectuat un număr de 1.832 de verificări privind respectarea de către persoanele fizice aflate în izolare la domiciliu a restricţiilor stabilite. De asemenea, în urma misiunilor efectuate cu privire la respectarea Ordonanțelor Militare au fost aplicate 247 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 994.625 lei. Începând cu data de 30 martie 2020, persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităţilor competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, şi vor răspunde penal conform legii. Totodată, persoanele care nu respectă condiţiile izolării şi sunt identificate în afara spaţiului de izolare vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, şi vor fi sancţionate contravenţional, dacă fapta nu constituie infracţiune. În colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, pe baza analizei la nivel local a capacităţilor de îngrijire a pacienţilor, a fost elaborată şi Lista cu spitalele de suport pentru pacienţii COVID – 19 pozitiv care necesită tratament şi pentru patologii specifice (ex afecţiuni cardiace, ortopedice, etc). Astfel, la nivelul judeţului Iaşi, în acest sens au fost desemnate următoarele unităţi medicale: unitatea suport pentru pacienţii depistaţi pozitiv cu COVID-19 este Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. Nicolae Oblu”; maternitatea suport pentru gravidele depistate pozitiv cu noul coronavirus este Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie “Elena Doamna”; unitatea desemnată pentru dializă este Spitalul Clinic “C.I. Parhon” Iași.  La nivelul ţării au fost identificate şi desemnate ca unităţi suport un număr de 57 spitale/ secţii exterioare/corpuri de clădire, 44 maternităţi, 60 spitale şi centre pentru realizarea procedurilor de dializă din toate judeţele ţării şi Bucureşti. (E.M.)