Tudose spune că una dintre priorităţile mandatului său în fruntea Guvernului a fost eficientizarea sistemului medica

Fostul premier Mihai Tudose spune că una dintre priorităţile mandatului său în fruntea Guvernului a fost eficientizarea sistemului medical, însă recunoaşte că nu a fost lăsat să acţioneze pentru că deranja – şi în acest domeniu – ”interese grele şi cumetrii meschine”.

”Constatăm, încă o dată după Colectiv, falimentul unui mod de a face politică, de a promova în funcţii administrative o clientelă incompetentă şi cu o singură trăsătură – obedienţa. Am plătit cu poziţia de prim-ministru refuzul de a mă înclina în faţa jupânului ce a dus la apogeu feudalismul politic românesc. Una din priorităţile scurtului meu mandat a fost eficientizarea sistemului medical, despre care am spus public la acea vreme, în şedinţa de Guvern, că este foarte greoi, foarte birocratizat şi nu lasă medicii de familie să-şi facă meseria, pentru că îi transformă în contabili. Am dialogat cu sindicaliştii din Sănătate, le-am dat dreptate şi am căutat împreună soluţii. Din păcate, n-am fost lăsat să acţionez, pentru că deranjam – şi în acest domeniu – interese grele şi cumetrii meschine”, a scris miercuri Tudose pe Facebook.

El atrage atenţia că, dacă nu se vor lua măsuri categorice de instalare a carantinei la nivel naţional, România va deveni ”cimitirul Europei”.

”Dangătul de jale din Suceava e pe cale să se propage în întreaga ţară, dacă în al 13-lea ceas nu se iau măsuri ferme pentru gestionarea crizei. Ne pregătim de o tragedie naţională, din cauza unui martie irosit iresponsabil într-o succesiune de greşeli – de la graniţe până în spitale, de la neechiparea medicilor până la nepregătirea cetăţenilor. Tsunamiul a crescut sub ochii noştri, dar autorităţile române n-au făcut decât să-i netezească drumul. Ştiam din Italia şi Spania cum mătură vieţi, atunci când loveşte sisteme medicale prinse pe picior greşit. Ştiam din exemplul altor ţări că proporţiile dezastrului pot fi limitate, dacă se iau măsuri, măcar pe ultima sută de metri. Decontul incompetenţei şi defazării se face, acum, în vieţi omeneşti. De aceea trebuie intervenit în forţă pentru a salva ce se mai poate!”, menţionează fostul premier.

Mihai Tudose vine şi cu o serie de soluţii pentru limitarea crizei coronavirusului.

”Ce se mai poate face în actuala situaţie? Dacă nu se vor lua măsuri categorice de instalare a carantinei la nivel naţional, mă tem că România va deveni cimitirul Europei. De aceea, pledez pentru închiderea completă a tuturor zonelor-focar, comandă unică în achiziţionarea şi distribuirea materialelor sanitare (au apărut cazuri în care testele nu erau compatibile cu aparatul care trebuia să le lucreze), măsuri coerente pentru salvarea economiei şi nu bâlbele din fiecare şedinţă de Guvern… Înainte de orice, însă, se impune preluarea de către preşedintele României a gestiunii directe a crizei. Asta nu e situaţie pentru Orban şi Cîţu. Şi-au dat testul capacităţii căutând zilnic să-şi justifice mediocritatea inventând vinovaţi în loc să găsească şi să implementeze soluţii”, spune Tudose. AGERPRES