Începând cu data de 6 aprilie 2020, la intrările în municipiul Iași dinspre Lețcani – zona Metro, Ciurea – zona CUG și intersecția Cârlig – bd. C. A. Rosetti vor fi instituite puncte de control / observație formate din echipaje ale Poliției Municipiului Iași şi Poliției Locale Iași, pentru monitorizarea traficului de autovehicule. Decizia a fost luată de membrii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) al Municipiului Iaşi în cadrul şedinţei de joi seara, desfăşurată la Primărie, şi se înscrie în planul de măsuri pentru prevenirea şi combaterea pandemiei cu noul tip de coronavirus. În cadrul aceleiaşi şedinţe, membrii CLSU au mai hotărât ca medicii din cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași să interogheze fiecare persoană pentru care se instituie carantina asupra regimului alimentar sau dietei alimentare, în vederea adaptării meniului la nevoile personale. De asemenea, Primăria Municipiului Iași, prin direcțiile de specialitate, va iniția procedurile de achiziție pentru o mie de bucăți de combinezoane pentru unitățile subordonate, precum și a o sută de bucăți de măști FFP3 pentru personalul Poliției Locale Iași, Direcției de Asistență Socială Iași și Direcției Creșe, angrenat direct în măsurile de sprijinire a persoanelor fără adăpost, precum și pentru rețeaua medicală. Totodată, pentru a facilita intervențiile echipelor SC Salubris SA în perioadele efectuării acțiunilor de spălare și dezinfecție, între orele 22.00 și 6.00, toate semafoarele vor funcționa pe galben intermitent. (E.M.)