Pacienţilor infectaţi cu COVID-19, internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, le sunt asigurate câte trei mese pe zi, dimineaţa, la prânz şi seara, de către o firmă de catering, cu care conducerea unităţii medicale a încheiat un contract. Valoarea celor trei mese pe zi este între 10 şi 16 lei, în funcţie de afecţiunile medicale de care suferă fiecare pacient în parte (diabet, boli cardiovasculare, boli renale, etc.). Dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, afirmă că hrana care este livrată pacienţilor este întotodeauna verificată din punct de vedere al calităţii şi prospeţimii de către medicul de gardă, până acum nefiind înregistrat niciun fel de incident neplăcut din acest punct de vedere. Managerul unităţii medicale în care sunt trataţi în prezent pacienţii confirmaţi pozitiv cu noul tip de coronavirus afirmă că nu a fost deloc uşor să găsească o firmă specializată care să asigure hrana pentru spital. „Am găsit cu greu o firmă de catering, având în vedere că pavilionul în care se află bucătăria spitalului este în renovare de câteva luni. Ca urmare, ne folosim în prezent de firma de catering şi supraveghem foarte strict calitatea mâncării livrate de furnizorul nostru. Nu au fost probleme din punct de vedere al calităţii şi prospeţimii alimentelor. Ne dăm seama că trebuie să hrănim cu 10 lei dimineaţa, la prânz şi seara, pacienţii şi facem eforturi să asigurm o hrană cât mai sănătoasă pentru cei internaţi în spital”, declară dr. Carmen Dorobăţ. În acest moment, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi mai sunt libere 80 de paturi pentru bolnavii cu COVID-19. Până acum, în judeţul Iaşi au fost confirmate oficial 88 de cazuri de îmbolnăviri cu noul tip de coronavirus. Un număr de 951 persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate, iar 623 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare. Conform ultimelor centralizări, un număr de 812 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, în timp ce 7 persoane au ieșit din carantină, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. (E.M.)