Numărul cazurilor confirmate de contaminare cu noul coronavirus a crescut în Olanda cu 952, sau 5,3%, ajungând la 18.803, au anunţat autorităţile medicale olandeze, care au avansat şi un bilanţ de 101 noi decese, relatează Reuters.
Institutul olandez de sănătate publică (RIVM) a anunţat că numărul total de decese de COVID-19 înregistrat până în prezent a crescut la 1.867.
RIVM continuă să avertizeze că numerele publicate reflectă numai cazurile confirmate pozitiv cu COVID-19 şi decesele confirmate de noul coronavirus şi că în realitate ele sunt mai multe.AGERPRES