Chişinău, 6 apr. /MOLDPRES/. Comisia pentru Situaţii Excepţionale din Republica Moldova a dispus în şedinţa de luni, 6 aprilie, stabilirea indemnizației unice în mărime de 16 mii de lei angajaților din autoritățile/instituțiile bugetare și din instituțiile medico-sanitare publice, care în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu s-au infectat cu COVID-19, transmite MOLDPRES.
Conform dispoziţiei Comisiei, aceste indemnizații unice vor fi alocate din fondul de intervenție al Guvernului.
„Indemnizațiilor unice stabilite, conform punctului 14 din document, nu se aplică impozitul pe venit, contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii, contribuții individuale de asigurări sociale de stat obligatorii, prime de asigurări obligatorii de asistență medicală”, indică decizia Comisiei Naţionale pentru Situaţii Excepţionale.
Pe durata stării de urgenţă, declarată în ţara noastră în perioada 17 martie – 15 mai, dispoziţiile Comisiei pentru Situaţii Excepţionale sunt obligatorii şi executorii pentru autorităţi de diferit nivel, precum şi pentru mediul de afaceri.